Testamentul Reginei Maria a ramas neimplinit

Se punea astfel capat unei vieti tumultuoase de 63 de ani, pline de impliniri, dar si de dezamagiri. Nascuta ca printesa britanica la 3/17 octombrie 1875, in Eastwall Park, si sfarsind ca Regina a Romaniei Mari, trecuta la ortodoxism in 1926, Maria a lasat cu „limba de moarte” ca inima sa, detasata de restul trupului care urma sa fie depus, conform regulilor, la necropola regala de la Manastirea Curtea-de-Arges, sa fie asezata spre eternitate sub lespezile bisericutei Stella Maris, de la Balcic, localitate situata astazi in Bulgaria.

Retrasa aproape din viata publica, persecutata de regele Carol al II-lea si strict supravegheata de politia secreta a acestuia, Regina Maria si-a trait dupa 1930 viata in tristete intre Balcic si Bran. In martie 1937, ziarele germane anuntau ca s-a imbolnavit, speculand ca ar fi vorba fie de un accident cardiac, fie de un atac sever de gripa. In saptamanile urmatoare a venit vestea ca slabise mult, avea o stare accentuata de anemie si scuipa sange. Imediat zvonul public a gasit si o explicatie, evident aberanta: printul Nicolae ar fi tras cu revolverul in fratele sau, regele Carol al II-lea. Ca mama, Maria ar fi sarit intre ei si glontele ar fi lovit-o in stomac, de unde si hemoragia respectiva! Boala se agrava si regina devenea constienta de situatia in care se afla; plangea toata ziua si spunea necontenit ca o cheama mortii ei... La 12 mai s-a raspandit chiar zvonul ca Maria ar fi murit. Spre a linisti opinia publica, Carol al II-lea a chemat spre consult si tratament opt medici reputati din Europa, care au vizitat-o pe regina la Sinaia, au infirmat public existenta unei plagi prin impuscare in stomac si au pus diagnosticul oficial de ciroza hepatica. Cunoscatorii vorbeau insa de neoplasm cu metastaze. Dupa mai multe tratamente aplicate fara rezultate si la sfaturile medicului Palatului, dr. Mamulea, regele accepta, la inceputul anului 1938, trimiterea mamei sale la sanatoriul din Merano, in nordul Italiei. Toate lumea intelege ca se apropia implacabil sfarsitul pamantesc. Aici o viziteaza mai multi apropiati, parca in semn de etern ramas bun.

Adolf Hitler se intereseaza de starea Reginei

In aprilie 1938 este transferata intr-un sanatoriu german din Weisser Hirsch, langa Dresda. Desi nu se afla in cele mai bune relatii cu Carol al II-lea, Adolf Hitler a aratat o atentie deosebita pentru augustul sau oaspete. A trimis-o pe doamna Goebbles in vizita si a ordonat sa fie mereu flori proaspete in camera bolnavei! In ciuda ingrijirilor acordate, la jumatatea lui iulie boala se agraveaza brusc si sever.

Constienta de apropierea sfarsitului, Maria cere sa fie adusa grabnic in tara. Informat, Hitler se ofera sa asigure in acest scop un avion sanitar din Luftwaffe, dar starea bolnavei nu mai permitea constrangerile fizice ale unui zbor si se opteaza pentru transportul cu trenul. Panicat, Carol al II-lea dispune sa fie degajate toate caile ferate romane pana la Bucuresti, spre a da drum liber ultimului tren al marii regine! De-abia s-a trecut granita la 17 iulie, la Cernauti, si s-a declansat o violenta hemoragie; s-ar putea ca acesta sa fi fost locul si data exacta ale mortii Reginei Maria. Versiunea oficiala, impusa de Rege, a fost aceea ca trenul a apucat sa ajunga la Sinaia, unde Maria ar fi decedat la 18 iulie, in jurul orei 5 dimineata si ca, inainte de obstescul sfarsit, Regina ar fi apucat sa aiba o ultima discutie afectuoasa cu fiul sau, spre iertarea reciproca a pacatelor.

Dragostea de tara, marturisita in «Scrisoarea din urma»

Inca din 28 iunie 1933, Regina Maria si-a intocmit, in forma definitiva, actele de ultima dorinta: Scrisoarea din urma si Testamentul sau. Prima se constituie intr-o epistola zguduitoare prin dragostea si sentimentele marturisite pentru romanii, poporul sau de adoptie, dar devenit „al meu”: „Cand veti citi aceste slove, poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca o data, chiar de dincolo de linistea mormantului”. Ultimul sau act de dorinta cuprindea si o dispozitie privind ramasitele sale pamantesti, transformate astfel in relicve sfinte: „Cu trupul voi odihni la Curtea-de-Arges langa iubitul meu sot Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii Stella Maris ce am cladit-o, la marginea marii...” Ca executor testamentar, Regele Carol al II-lea era rugat sa indeplineasca aceasta ultima dorinta.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe