"Incepem sa ne gandim serios ca majorarea salariului minim nu mai este o prioritate pentru noi, pentru ca, la nivel de ramuri, am depasit de mult nivelul de 540 de lei. In luna septembrie, vom iesi in strada pentru a impune cresterea tuturor salariilor din economie si in special a celor din industria lemnului si din confectii, care ar trebui sa se apropie de media salariului din Romania si sa ajunga, astfel, la 1.400 de lei. In plus, vom cere ca majorarea salariilor sa se faca in raport cu cresterea productivitatii economice, iar negocierea salariilor sa se faca de catre sindicatele si patronatele fiecarei ramuri economice in parte. Vom cere Executivului sa revina la metoda de indexare a salariilor in functie de inflatie", a precizat presedintele CNSLR Fratia.

Petcu a mai spus ca o decizie legata de organizarea mitingurilor din Capitala, in zilele de 17 si 18 iulie, va fi luata, luni (14 iulie - n.r.), in urma consultarii cu organizatiile judetene si cu conducerea celorlalte confederatii sindicale.

Presedintele CNSLR Fratia a precizat ca o noua intalnire a sindicalistilor cu premierul Calin Popescu Tariceanu va avea loc pe 17 iulie, cand se asteapta o explicatie din partea Bancii Nationale asupra impactului pe care il are cresterea salariului minim asupra inflatiei.

Aproape 100 de sindicalisti s-au adunat din nou, vineri, pentru a treia zi consecutiv, in fata sediului Guvernului, pentru a cere majorarea salariului minim pe economie, dupa ce, joi, nu au reusit sa ajunga la un acord cu primul ministru.

Citeste si:

Dupa intalnirea avuta, joi, cu sindicalistii, Tariceanu a afirmat ca solicitarea sindicatelor privind cresterea salariului minim pe economie este "legitima", avand in vedere ca promoveaza "in mod normal" interesele angajatilor, dar ca acestia pierd din vedere prevederile acordului incheiat cu Guvernul in decembrie 2007. Potrivit acordului, Executivul s-a angajat sa creasca salariul minim pe economie de la 500 la 540 de lei, la 1 iulie 2008, dar numai in situatia mentinerii echilibrelor macroeconomice: cresterea PIB-ului, cresterea productivitatii si inflatia. Premierul a amintit ca ultima conditie, referitoare la inflatie, nu este indeplinita in prezent.

Presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, la finalul negocierilor de joi, ca sindicatele au prezentat o simulare din care reiese ca o crestere a salariului minim nu ar avea un impact inflationist "deosebit".

Tot dupa intalnirea de joi de la Palatul Victoria, presedintele CNSRL Fratia, Marius Petcu, a declarat ca solicitarea de majorare a salariului minim este sustinuta de cresterea productivitatii si de cresterea PIB. "Productivitatea muncii este un fapt recunoscut si vrem sa fie luat in calcul ca un plus, iar cresterea conomica este in plus cu aproape 30%. Avem un minus pe partea de inflatie si incercam sa-i aducem pe premier si pe guvernatorul BNR la o modalitate de a compensa aceasta crestere a inflatiei cu ceea ce inseamna meritul nostru, al fortei de munca, pe cresterea economica si pe cresterea de productivitate", a declarat Petcu.