La Sport nu pica nimeni. Din 12.000 de elevi care au sustinut examenul in Capitala, 8.500 au luat note de 9 si 10, cu toate ca baremele sunt mai dure decat cele de la admiterea in Academia de Politie. Pentru a trece Bac-ul, trebuie sa alergi 50 de metri in 7 secunde, iar la Politie, in 7,2 secunde.

Pacaleala este vizibila: 30% din candidatii la Academie pica probele sportive mai usoare; in schimb, candidatii de la Bac obtin, in masa, rezultate stralucite in conditiile unor bareme mult mai pretentioase.
Ministrul invatamantului, Cristian Adomnitei, nu a facut nimic pentru promovarea sportului in scoli, in afara de a alerga alaturi de cativa elevi la un cros electoral. El lasa sa se perpetueze la infinit frauda in masa care are loc an de an.

Sportul este cea mai vitregita disciplina scolara de la noi. I se aloca cel mult doua ore pe saptamana si este materia la care se inregistreaza cele mai multe absente motivate prin scutiri medicale.
La Beijing cu ei!

Daca rezultatele formidabile de la Bac nu ar fi contrafacute, ar insemna ca avem o generatie de mari sportivi la nivelul clasei a XII-a. Avalansa de note de 9 si 10, in conditiile unor bareme dure, i-ar recomanda pe majoritatea celor 8.500 de liceeni din Capitala pentru cariere sportive stralucite. De ce n-ar incepe cu Olimpiada de la Beijing? Cu un asa batalion de performeri, am spulbera orice concurenta si am lua toate medaliile!

Baremele sunt foarte dure, pentru performeri. Mi-e greu sa cred ca un elev care face o ora, doua de sport pe saptamana poate scoate acesti timpi. Unde mai pui ca multi elevi au probleme cu greutatea.

Citeste si:

Elena Fidatof, antrenoare de atletism, fosta campioana olimpica
Performerii spun ca baremurile de sport ale Bac-ului sunt greu de atins si de catre cei care se pregatesc pentru concursurile nationale.

Din 12.000 de elevi din Capitala care au dat examen la sport, 8.500 au obtinut note de 9 si 10. Desi baremurile sunt mai dure ca la scoala de politie, un singur elev a picat.

Elevii care au terminat liceul in aceasta vara sunt foarte tari la sport. In Bucuresti, din 26.000 de absolventi de clasa a XII-a, peste 12.000 au sustinut Bac-ul la sport. La nivel national, din 207.000 de elevi, peste 60 la suta au optat si ei tot pentru sport.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, mai mult de jumatate dintre elevi au obtinut note de 9 si 10. (8.500), desi elevii au recunoscut ca nu au acordat o atentie speciala pregatirii acestei probe. Restul au luat note de 8,00 (2.385 de candidati), iar foarte putini note de 7 (739).