Social 30 Iunie 2008 03:08
Vacanta este asteptata cu sufletul la gura de majoritatea elevilor, fara grija temelor, ei intra in sezonul distractiei si al relaxarii. Din nefericire, in mediul rural, pentru multi dintre copii vacanta nu inseamna altceva decat munca campului. Circa 70.000 de copii sunt exploatati prin munca, cei mai multi fiind trimisi la sapa sau cu animalele pe camp, transmite Realitatea TV. Si chiar daca trudesc din greu la camp alaturi de familie, cu banii castigati de pe urma recoltei abia daca se pot descurca.

De exemplu, in localitatea Negresti, judetul Vaslui, putini copii au vazut vreodata marea sau muntele. Le stiu doar din povesti sau din poze, pentru ca imediat ce vine vacanta de vara, copiii merg pe camp sa-si ajute parintii la munca. Costel si Ionut sunt doi frati din Negresti, in varsta de 14 si, respectiv 15 ani, dar la munca, sunt ca oamenii mari. Uneori chiar mai iuti si mai harnici. Pentru ei, vacanta inseamna sapatul in arsita campului. Cum munca grea este pentru barbati, fetele nu prea merg pe camp, insa nici nu scapa de treaba. Muncesc cat e ziua de lunga prin gospodarie sau duc animalele la pascut. Cu toate acestea, nimeni nu se plange. Copiii isi gasesc jocurile lor, constienti ca nu isi pot permite mai mult. Parintii lor le reamintesc asta mereu. In Negresti, cei mai multi dintre oameni traiesc la limita saraciei.Singura sansa pentru ca micutii sa poata reusi este sa invete si sa plece la oras.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.