Social 23 Iunie 2008 04:47
Peste 50.000 de turisti si-au petrecut sfarsitul de saptamana pe plajele de pe litoralul romanesc

Temperaturi de 30 de grade Celsius, sporturi nautice, apa numai buna de scaldat, plaja pe sezlonguri sau bauturi racoritoare savurate la adapostul umbrelutelor. De toate acestea au avut parte cele cateva zeci de mii de turisti care au fugit de arsita asfaltului pentru a se bucura de briza racoroasa a marii. Atat nordul, cat si sudul litoralului au fost impanzite de turisti in acest weekend, iar hotelierii au beneficiat din plin de vremea excelenta pentru bronzat.

Cozi la intrarea in Mamaia
Sambata, numarul oficial al turistilor aflati in statiunile de la malul marii era de 38.000, iar ieri acestora li se adaugasera inca aproximativ 12.000, fara a-i lua in calcul pe cei care aleg sa se cazeze la particulari. In Mamaia, la barierele de la intrarea in statiune, masinile asteptau la cozi de sute de metri, iar parcarile cu greu faceau fata numarului mare de autoturisme. De altfel, cei care au vrut sa ajunga cu taxiul in statiune au avut parte de o experienta mai putin obisnuita. „E atat de aglomerat, incat nu mai intram in statiune. Pe turistii care vor sa ajunga in zona Cazinoului ii lasam la intrare in Mamaia si le recomandam sa ia telegondola pana acolo“, marturises te un taximetrist.

Sporturile nautice, in topul preferintelor
In ceea ce priveste distractia, sporturile nautice au fost la mare cautare in randul turis- tilor, care au avut de ales intre plimbarile cu barca, hidrobicicleta, banana sau cu skijetul. Pentru o plimbare cu barca, cei interesati trebuie sa plateasca 10 lei pentru 20 de minute, in timp ce 10 minute cu ski-jetul costa 100 de lei, iar o plimbare de 10 minute cu banana ajunge la 15 lei. Nici telegondola sau Aquamagicul din Mamaia nu au dus lipsa de musterii in acest weekend.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.