Un militar roman a murit si alti doi au fost raniti grav, ieri, intr-o misiune de patrulare pe care o desfasurau in districtul Panjawyi din sudul provinciei Kandahar (Afganistan). Cei trei faceau parte din Batalionul 300 Infanterie Galati.

Potrivit agentiei Reuters, in jurul orei 15.00 (ora Romaniei), la aproximativ 60 de kilometri de Kandahar, in timp ce se intorcea la baza militara, transportorul amfibiu blindat a fost distrus de explozia unei bombe declansate prin telecomanda de militanti afgani. Dupa producerea deflagratiei, transportorul a luat foc. Flacarile puteau fi vazute de la mare distanta. Militarii americani au intervenit, incercuind zona si interzicind accesul. Vehiculul facea parte dintr-un convoi romanesc, alcatuit din cinci masini militare.

MApN: "Vom anunta numele lor, dupa ce vor afla familiile"

Ministerul Apararii Nationale a confirmat producerea incidentului, mentionind ca soferul transportorului blindat si-a pierdut viata, iar insotitorii sai au fost raniti, fiind transportati de urgenta la un spital militar american din zona. Unul dintre ei se afla in stare critica. "Speram sa avem vesti bune in legatura cu starea lor de sanatate. Vom da publicitatii numele victimelor dupa ce vor fi anuntate familiile acestora", a declarat Cristinel Ghiga, specialist militar in cadrul MApN, citat de Realitatea TV.

Sositi in ianuarie, in Afganistan

Citeste si:

Cei trei militari romani se aflau din luna ianuarie anul acesta in baza militara din Kandahar. Impreuna cu alti 402 colegi, ei ii inlocuisera in Afganistan pe camarazii lor care-si terminasera activitatea in cadrul misiunii "Enduring Freedom".

Alti doi soldati au murit in noiembrie 2003

Acesta este cel de-al doilea incident in care militari romani isi pierd viata in teatrul de operatiuni din Afganistan. Pe 11 noiembrie 2003, sergentii-majori Silviu Fogorasi si Mihail Anton Samuila, care faceau parte din Batalionului 151 Infanterie "Razboieni", au fost ucisi in zona localitatii Spin Puldag (situata la granita cu Pakistanul). Atunci, un tragator afgan a deschis focul cu o arma automata asupra unui convoi de transportoare blindate romanesti care se intorcea dintr-o misiune.

Ultima ora

Cei doi militari raniti, in afara oricarui pericol. La ora inchiderii editiei, surse din cadrul MApN ne-au declarat ca ambii militari romani raniti in incidentul din Afganistan se afla in afara oricarui pericol.