Social 12 Iunie 2008 11:29
Taxa de acces in statiunea Mamaia va fi perceputa din nou incepand de joi, urmand sa fie achitata de soferii ale caror autoturisme nu sunt inmatriculate in Constanta, transmite NewsIn.

Pentru acest sezon estival, autoritatile locale au decis ca taxa de intrare in statiune sa fie mentinuta la valoarea de anul trecut. Astfel, pentru o intrare in statiune cu autovehiculul se va percepe o taxa in valoare de 3 lei, contravaloarea unui abonament de o zi va fi de 4 lei, iar a unuia de sapte zile - 25 lei. Un abonament pentru intreg sezonul estival costa 250 de lei si va putea fi achizitionat de la dispeceratele statiilor de taxare amplasate la intrarile in Mamaia.

Pentru eliberarea permiselor, avizelor si legitimatiilor de acces in statiune, posesorii autovehiculelor achizitionate in leasing care au domiciliul in Constanta, precum si agentii economici care au puncte de lucru in statiunea Mamaia se pot adresa Centrului de Informare Cetateni al Primariei Municipiului Constanta.

Initial, autoritatile locale anuntasera ca vor percepe taxa din 1 iunie, insa, ulterior au hotarat sa amane reintroducerea taxei pana in 12 iunie.

Taxa la barierele amplasate la intrarea in statiunea Mamaia a fost reintrodusa anul trecut, dupa ce Prefectura Constanta reusise, in 2005, sa blocheze in justitie taxele speciale impuse de primarul Radu Mazare, printre care si taxa de acces in statiune. Insa, primarul Radu Mazare a facut recurs la decizia instantei si a castigat procesul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.