Componentii formatiei originare din Chisinau au fost raniti intr-un accident rutier, in noaptea de 6 spre 7 iunie, in localitatea Vadul lui Voda, din Republica Moldova. Zdob si Zdub se indreptau spre Kiev, unde urmau sa sustina un concert. Potrivit declaratiilor impresarului trupei, Corneliu Ladin, accidentul s-ar fi produs din cauza unui alt microbuz care nu a acordat prioritate si a intrat cu peste 100 km/h in microbuzul formatiei, care s-a rostogolit de doua ori.

„Am fost norocosi - am scapat cu zgarieturi, taieturi si vanatai. Microbuzul s-a rasturnat, geamurile s-au spart. Doar regizorul de sunet al trupei, Ion Moraru, a fost mai putin norocos - are o fractura a claviculei si este internat la spital“, a declarat Igor Danga, producatorul trupei, pentru NewsIn.