Social 7 Iunie 2008 15:23
Peste 50 de gospodarii din localitatea mehedinteana Piatra Alba, situata la circa patru kilometri de municipiul Drobeta Turnu Severin, au fost inundate in urma ploilor torentiale cazute in noaptea de joi spre vineri, transmite corespondentul NewsIn.

Localnicii spun ca toata noaptea au scos apa cu galetile din gospodarii si ca nici pana vineri la orele amiezii nu terminasera de curatat curtile. Oamenii s-au plans ca de fiecare data cand ploua mai tare apa vine peste ei in case si sustin ca problemele au aparut dupa ce a fost betonat drumul comunal care leaga Cernetiul de Piatra Alba.

"Din cauza betonului, soseaua s-a inaltat cu circa 20 de centimetri, iar rigola de scurgere a fost umpluta cu nisip si inaltata cu 30-40 cm pentru a se apropia de nivelul drumului. Asa se face ca acum cota de fund a rigolei este mai sus cu 30-40 cm decat nivelul gospodariilor. Din aceasta cauza, de fiecare data cand ploua abundent, casele oamenilor se inunda”, a declarat un localnic, Mihai Negrea.

Un alt localnic, Nelu Razus a spus ca locuinta sa a fost grav afectata de inundatiile repetate, mai ales ca in dreptul casei sale constructorul nu a catadicsit sa amenajeze rigole de scurgere.

Consilierul local Ion Ghinescu sustine ca a sesizat Prefectura Mehedinti inca din vara anului trecut, atunci cand se lucra la betonarea acestui drum, insa Primaria Simian nu a luat nicio masura pentru remedierea situatiei. "In iunie 2007, am strans peste 50 de semnaturi de la cetatenii din Piatra Alba si am inaintat un memoriu la Prefectura Mehedinti. Aceasta, la randul ei, s-a adresat Institutului de Proiectari Mehedinti, care a dat o solutie in acest caz. Mai exact, specialistii de aici au precizat ca aceste rigole sa fie dezafectate si apoi sa fie construite santuri cu adancime de 80 cm de la fundul rigolelor existente si podete la fiecare gospodarie. Am reusit sa conving consilierii locali ca situatia este foarte grava si s-au alocat din bugetul local 1,4 miliarde de lei vechi, dar primarul nu a dispus inceperea lucrarilor”, a afirmat Ghinescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.