Femeia de 70 de ani care deschide usa apartamentului din Bularga, un cartier sarac al Iasiului, nu e un monstru lipicios din care se desprind bucati de carne ce iau chip de om si incep sa se miste si sa creasca de cum ating podeaua. Asa si-o inchipuia o tanara functionara de la primarie, unde incercam sa dau de urma Anei Ursache. Speriata numai la gandul ca o femeie poate naste 21 de copii, tanara a strigat: „Doamne, dar e inuman!“.

Vedeta de altadata a presei comuniste, la usa careia veneau activistii de partid in pelerinaj ideologic ca sa-i aduca felicitari in plicuri cu secera si ciocanul, traieste acum in uitare si numai cu mult noroc i-am gasit adresa.

Dimpotriva, e un om ca toti oamenii si in orice caz mai fericita decat multi batrani la fel de saraci si bolnavi ca ea. Ea deschide usa cu un zambet tulburator de cald, desi nici nu stie cine suna, pentru ca n-are mai mult de un metru si jumatate, nu ajunge la vizor.

Oricine ar fi, ea deschide ca si cum de fiecare data dincolo ar fi unul dintre numerosii ei copii. La legitimatia de ziarist nici nu se uita - „Eu is alfa... analafa... eu nu stiu carte, puiul mamii!“ -, ci ma pofteste, printre mormane de rufe pentru spalat, in sufrageria cu peretii acoperiti de fotografii inramate, si abia dupa ce ma vede asezat pe scaun intreaba privindu-ma drept in ochi si zambind: „Ce sa-ti dau, puiul mamii? Dar ce treaba ai cu mine?“.

Batrana de un metru si doua schioape se asaza anevoie pe scaun. Are 90 de kilograme, sta cu mainile departate de corp ca o closca cu oua sub aripi. Numai cand isi roteste o data privirea prin incapere, mama isi revede toti copiii. Numai 16 mai traiesc, din 21. Opt sunt in tara, opt sunt departe, in Anglia, in Spania, in Germania, in Italia, in Turcia si nu i-a mai vazut de ani intregi. Ultima oara, fratii au fost toti la un loc in 1993, de „Mihail si Gavril“.

Citeste si:

Pe cei morti ii pomeneste mai intai. Unul a murit pe la 35 de ani... sa nu spuna vorba cu pacat, dar batrana se teme ca nevasta lui i-a scos votca din sticla si i-a pus apa tare... Cand a baut, l-a ars pe gat, uite-asa s-a dus pana la matul gros, si n-a mai trait mult. Ofteaza. Iar altul, zidar cu mana de aur, a cazut de pe o schela.

„A cazut mortal“, spune femeia, repetand o expresie pe care o va fi auzit in nefericitele imprejurari de atunci. Iar ceilalti tot moarte cu blestem au avut. De boala n-a murit nici unul. „Eu n-am stat nisodata la spital, zice mama Ana. Numa’ cand am nascut. Si azi nasteam, iar peste doua zile eram acasa. Si copiii mei, la fel, nu-s niste galbaciosi, pe toti ii am sanatosi si voinici, puii mamii!...“

Vorbind, singura se induioseaza si ii dau lacrimile. Mai draga ii este Elena-Daniela, fata cea mai mica, botezata de Ceausescu. Al 21-lea copil. A nascut-o in 1984. Avea 47 de ani. Era singura nastere prin cezariana. Ea nu stia, dar ziarele vremii arata ca acea nastere a fost un eveniment important pentru Partidul Comunist. A asistat-o o echipa de medici renumiti, cu prof. dr. doc. Gheorghe Teleman in frunte. Au aparut in „Flacara Iasiului“ un interviu si poza cu ea cu copilul in brate.

Dar interviul nu-si aminteste sa-l fi dat. Autorul, Al. Atanase, de buna seama un pseudonim, i-a pus in gura niste fraze pe care femeia, analfabeta, nu le-ar fi rostit niciodata. Reiese din ziar ca ea multumea din inima partidului si statului, guvernului pentru sprijinul acordat in cresterea copiilor. Ea n-a zis asa ceva. De altfel, in acelasi ziar, un muncitor fruntas din Targu Frumos si un presedinte de colectiv vorbeau cu exact aceleasi cuvinte. Autorul a gresit si numaratoarea, in articol vorbindu-se de a douazecea nastere, cand, de fapt, era a 21-a.

„Lasa, ca si eu ii mai incurc“, il scuza femeia pe ziaristul comunist. Si incepe sa-i numere pe degete: Mitica, Dinu, Marcela, Adriana, Gabi, Cristi, Mihaela, Lili, Petrica, Carmen, Radu, Dorel, Ciprian, Ionel, Dorina, Nicoleta, Vasilica, Costel, Floarea si Elena-Daniela. Nedumerita, batrana se uita la palmele cu degetele rasfirate, le intoarce si pe-o parte si pe alta, cautand parca inca un deget, fiindca le-a numarat o data pe toate, a luat-o de la capat si s-au facut 20. Sta binisor pe ganduri si intr-un tarziu striga bucuroasa: „Si Florin. Vai, tocmai pe Florinel l-am uitat, puiul mamii!“.