Marian Crisan vorbeste in interviul acordat agentiei NewsIn despre povestea din "Megatron", despre ce inseamna premiul pe care l-a luat, dar si despre cinematografia din Romania, traseul parcurs de el ca regizor si planurile de viitor, de a face doua lungmetraje.

R: De ce ati inscris “Megatron” la Cannes si nu la un alt festival international? Era o ambitie personala sa castigati un Palme d'Or?

M.C. : Toti vor sa isi trimita filmele la Cannes, este cel mai prestigios si trebuie tintit sus. Nu ma gandeam la Palme d'Or, desi, sigur, oricarui regizor i-ar placea sa castige acest premiu. Deja cand a fost selectat filmul a insemnat enorm. Dar premiile sunt o bucurie de moment, nu trebuie sa ne lasam dusi de val, ci sa continuam sa lucram bine.

R: Faptul ca nu prea au fost filme romanesti inscrise a fost un factor de decizie?

M.C.: Nu, absolut deloc. De altfel, trebuie sa mai fi fost filme romanesti trimise, doar ca n-au fost selectate. Nu stiu ce s-a intamplat anul acesta, nu cred ca s-au facut mai putine filme.

R: Dupa cum ati aratat la conferinta de presa de marti, pana la castigarea premiului, presa romaneasca nu a vorbit nici despre film, nici despre dumneavoastra, erati un cvasianonim. Pentru a anunta ca ati castigat Palme d'Or, un tabloid central a titrat ca regizorul refuzat de Oana Zavoranu a castigat Palme d'Or la Cannes. Cum comentati faptul ca a fost folosit incidentul cu Oana Zavoranu pentru se spune despre cine e vorba?

M. C.: (rade) Asa se intampla in Romania, unde exista un interes scazut pentru cinematografie. Nu eram in anonimat, eram un regizor, mai avem scurtmetraje cu care am participat la festivaluri, erau cunoscute... Vreau sa revin si sa spun ca nu e vorba de presa romaneasca, sau nu in totalitatea ei, este o lipsa de interes pentru activitatea unui regizor pana in momentul castigarii un premiu. Dupa care, este dintr-o data in atentie timp de doi-trei ani, si apoi, daca nu mai castiga un premiu, nu conteaza ce mai face. Se creeaza senzatia gresita ca lucrurile se intampla peste noapte, dar nu este deloc asa. Fiecare lucru pe care il faci conteaza, conteaza sa lucrezi.
R: Ce ambitii aveti acum, dupa castigarea unui Palme d'Or?

M.C. : Nu pot spune ca sunt un tip ambitios, mai degraba perseverent. Vreau sa fac filme bune, sa spun de fiecare data alta poveste, si s-o spun bine.

R: De unde ideea povestii din “Megatron”?

M.C.: Este povestea unei prietene din liceu, din Salonta, care in unele weekend-uri, isi ducea copiii la McDonald's, cale de 40 de km, cu trenul, din Salonta in Oradea. Si m-a impresiona drumul acesta al lor, nu era un efort, era o placere de-a lor sa mearga pana in oras pentru a lua masa la McDonald's. Mi s-a parut ca e aici o poveste si ca as putea sa o redau, si mi-am imaginat deja cum voi prezenta acest drum. Ideea cu tatal care lipseste este fictiune, imi trebuia ceva pentru a capta interesul, pentru a avea o latura emotionala si a spune o poveste.

Citeste si:

R: Vi se pare o poveste universala, sau are si elemente specific romanesti?
M.C.: Nu, nu cred ca am aratat ceva specific romanesc. Este o poveste ce putea avea loc si in Ungaria, si in China, si in Thailanda.

R: Ati spus ca publicul de la Cannes a fost probabil impresionat de modul de filmare, acele cadre-secventa lungi, cu camera de mana, si s-a tot vorbit despre acest mod de filmare ca fiind reprezentativ pentru o asa-numita “scoala romaneasca” a tinerilor regizori. Va revendicati din aceasta “scoala romaneasca”?

M.C.: Da, cu siguranta sunt niste elemente pe care le au in comun regizorii romani, si undeva ele se regasesc si la mine. Regizorii romani nu folosesc secvente descriptive, urmarim personajele dar nu ne miscam cu ele, ramanem pe loc. Cu siguranta in cativa ani va fi teoretizata acesta miscare din cinematografia romaneasca, ca va fi numita “val” sau altfel, nu conteaza, dar cineva va extrage trasaturile comune si va determina caracteristicile acestei miscari, asa cum s-a intamplat in alte tari. Este treaba criticilor. Cu siguranta, nu este intamplator ce se intampla si la festivalurile internationale, deja lucrurile se repeta si se continua.

R: Puteti spune ca aveti deja un stil personal, prin care sa fie identificate filmele pe care le faceti?

M.C.: Nu, nu cred ca am un stil si nici nu cred ca ar fi bine sa am. Toate cele patru scurtmetraje ale mele sunt diferite, nici unul nu seamana cu altul, nici povestile nu seamana intre ele. Sunt in cautare si asa mi se pare cel mai bine, cel mai productiv. A adopta un stil inseamna a cadea intr-un manierism in care nu mai ai nici o provocare, nu mai incerci sa iti depasesti limitele.

R: Cum vedeti scurtmetrajul - ca pe o solutie de compromis, costa mai putin, dar poate fi punte de afirmare la festivaluri, sau este ca un traseu necesar de parcurs pentru un regizor, ca un fel de scoala?

M.C.: Sunt genuri destul de diferite scurtmetrajul si lungmetrajul, nu as spune ca te poti antrena pentru lungmetraj facand scurtmetraje. Dar, cel putin in Romania, acesta este traseul, faci mai intai scurtmetraje, iti faci un nume... Pentru a realiza un lungmetraj, producatorul trebuie sa vada ceva, sa ai o carte de vizita. Cu scurtmetrajul e mai simplu, producatorul nu isi asuma mari riscuri, pentru ca nu este comercial. Scurtmetrajele sunt pentru festivaluri, nu se proiecteaza in sali. E mai alert, mai haios scurtmetrajul. Dar sunt si regizori care toata viata fac scurtmetraj, pentru ca este pasiunea lor.

Marian Crisan a regizat numeroase reclame si videoclipuri pentru artisti autohtoni, ca Cristina Rus, Animal-X, Akcent, Anna Lesko, Parazitii, Cassa Locco, BUG Mafia, Vama, Coma sau Puya&Sisu. La inceputul anului 2007, Oana Zavoranu a dorit ca Marian Crisan sa ii realizeze un videoclip pentru piesa muzicala „Pusa pe fapte“.

Viziunea regizorala a lui Crisan si cea a interpretei nu s-au potrivit. Colaborarea s-a incheiat dupa ce ideea regizorala a lui Crisan nu a fost pe gustul vedetei TV, care dorea ca motanul sau, Marty, poreclit de “carcotasi” „Martafoi“, sa apara in doua cadre.