Scandalurile nesfarsite cu elevi si profesori "obliga" Ministerul Educatiei sa urgenteze modificarea regulamentului scolar, astfel ca din toamna trebuie sa dispara si buricele la vedere si fustele de o palma ale elevelor si profesoarelor. Regulamentul scolar trebuia oricum modificat pentru ca invatamantul obligatoriu a fost prelungit la zece clase si a aparut o legislatie noua privind protectia copilului de care Ministerul Educatiei trebuia sa tina seama. Concret, se va elabora un contract pe care parintii si conducerea scolilor il vor semna din toamna, prin care se vor impune atat reguli noi, cat si sanctiuni pentru elevi, profesori, directori si parinti. Ministerul va elabora un contract general, dar fiecare scoala poate sa introduca reguli noi.

"De exemplu, unele licee pot scrie in contract ca uniforma scolii este obligatorie. Daca parintele sau elevul nu vrea sa se conformeze, se reziliaza contractul, iar elevul trebuie sa plece din scoala", ne-a declarat Paloma Petrescu (foto), secretar de stat in Ministerul Educatiei. Asta inseamna ca la inscriere sau la admitere parintii trebuie sa se intereseze care e regulamentul scolii alese. Parintele va avea obligatia contractuala sa vina de cel putin doua ori pe semestru la scoala si ori de cate ori este invitat de director sau diriginte, iar in caz contrar va fi sanctionat fie cu amenda, fie cu rezilierea contractului, adica plecarea din scoala a elevului.

Contractul pe care ministerul ii va elabora nu este unul fix, ci va fi in functie de tipul de scoala si poate fi diferit la gimnaziu fata de cel de liceu. Noile reglementari vor interzice fumatul si folosirea telefoanelor mobile in clasa. "si pentru profesori fumatul va fi interzis in fata elevilor si va fi permis, asa cum indica legea, doar in locuri special amenajate. Mai mult, vom declansa campanii antifumat pentru ca nu e suficient sa spunem ca e interzis fumatul, ci trebuie sa spunem si de ce este nociv", a completat Paloma Petrescu. Tinuta elevilor si profesorilor trebuie sa fie decenta, adica adio burice si sani la vedere!, dar scolile vor avea deplina libertate sa impuna si alte reguli. Paloma Petrescu ne-a informat ca ministerul va cere prefecturilor sa desfiinteze magazinele de langa scoli care vand bauturi si tigari, iar primariile vor fi solicitate sa verifice firmele care asigura paza.

Note mici la simularea examenelor

Profesorii au terminat de corectat lucrarile elevilor din clasa a VIII-a, din Capitala, care au simulat luni testarea nationala, iar rezultatele sunt catastrofale. Au participat doar 18.000 de scolari, desi sunt peste 20.000 in clasa a VIII-a, dar daca ar fi fost "pe bune" doar 54,25% ar fi promovat examenul, si acestia cu note foarte mici: o treime din elevi au obtinut doar note de 5,00. La testul de Matematica, doar 77 au rezolvat toate problemele, de nota 10, iar la Limba si literatura romana numai doi elevi au obtinut nota maxima. La Geografie au fost doar 8 scolari care cunosc materia in totalitate, iar trecutul glorios al patriei il stiu la perfectie doar 7 elevi.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.