O mana se indreapta spre gura, ochii cersesc mila, iar cealalta mana, intinsa, cere banii de drum. A venit de la Constanta, la o verisoara, o prietena, dar nici ea nu mai stie sigur, ca doar e sub socul momentului si al rusinii de a cere un banut. Alterneaza jelania cu sfaturi de patita: „Sa nu tii niciodata geanta pe mana, ca nici eu nu credeam ca mi se poate intampla chiar mie“. O sfatuiesc sa mearga la politie, ii dau zece mii si pleaca. Spre urmatorul „spectator“.

Pana la urma, cu 1 leu nu vezi o piesa de teatru si ti-ai asigurat si un loc in Rai.

Cersetorii „de tip nou“ din Capitala au trecut la un alt nivel. Au apucat sa vada probabil „Filantropica“ lui Caranfil si stiu ca mana intinsa, care nu spune o poveste, sta intinsa degeaba. Si atunci au o poveste, pe care o joaca plini de patosul unui tanar aspirant la un loc la UNATC. Lacrimi de crocodil, maini care tremura, ochi care cer mila, ca sa nu mai spunem ca hainele de mall n-ar putea niciodata sa te induca in eroare: clar, fata e serioasa!

Uneori, din distributie fac parte sotia si copilul, veniti din Olt. Au ramas cu Dacia in pana, au fost la vulcanizare, au cheltuit toti banii si acum sunt intr-o benzinarie unde trebuie sa rezolve o alta problema: „pana prostului“ cum i se zice, adica rezervorul gol. Povestea, sustinuta de „sotia“ care isi pune mainile in cap de rusine, de sotul responsabil care se jura pe copil ca nu minte, se incheie victorios cu demaratul in tromba de la pompa, fara alimentare, dar cu directie clara: inapoi in Bucuresti, ca drumul pana la Olt e lung si mai trebuie niste bani de benzina.