Elevii si studentii vor putea depune cererile de acordare a ajutorului financiar (maximum 200 euro) pentru achizitionarea unui calculator potrivit prevederilor Legii nr. 269/2004, pana la 30 aprilie 2005

Termenul a fost prelungit joi de Guvern cu 30 zile, ca urmare a unor intarzieri obiective inregistrate in cadrul procesului de depunere a cererilor. Lista persoanelor eligibile, care pot beneficia de prevederile legii, va fi publicata pana la data de 1 iunie 2005.

BENEFICIARI

Legea nr. 269/2004 prevede acordarea unor ajutoare financiare, stabilite pe criterii sociale, in vederea stimularii achizitionarii de calculatoare de catre familii cu copii elevi sau studenti ai invatamantului de stat sau particular acreditat, in varsta de pana la 26 de ani. Potrivit normelor metodologice din 13 august 2004 pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 beneficiari ai acestui ajutor sunt persoanele care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) sunt elevi/studenti in invatamantul de stat sau particular acreditat, in varsta de pana la 26 de ani;
b) au un venit brut pe membru de familie sub 1,5 milioane lei.

Ajutorul se acorda o singura data in cadrul unei familii. In sensul normelor metodologice, termenul familie desemneaza sotul si sotia sau sotul, sotia si copiii lor necasatoriti, care locuiesc si gospodaresc impreuna.

Citeste si:

De asemenea, este asimilata termenului "familie" si situatia persoanei necasatorite care locuieste impreuna cu copiii aflati in intretinerea sa. Totodata, se asimileaza termenului "familie" barbatul si femeia necasatoriti, cu copiii lor si ai fiecaruia dintre ei, care locuiesc si gospodaresc impreuna.

CONDITII

Pentru obtinerea ajutorului aferent achizitionarii unui calculator in baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii intocmesc o cerere conform modelului prevazut in normele metodologice, pe care o depun la unitatea/institutia de invatamant la care este inscris elevul/studentul. Cererea va fi completata de studentul care solicita acest ajutor ori, in cazul elevilor, de un parinte, tutore sau curator, dupa caz.

La cerere se anexeaza urmatoarele documente:
- copie a certificatului de nastere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar in cazul elevilor, impreuna cu o copie a actului de identitate al parintelui/ocrotitorului legal, precum si a actului care sa dovedeasca calitatea de ocrotitor legal, dupa caz;
- copii ale certificatelor de nastere sau ale actelor de identitate, dupa caz, ale celorlalti membri ai familiei;
- adeverinta de la institutiile de invatamant/unitatile din care sa rezulte calitatea de elev sau student a celorlalti frati/surori;
- acte doveditoare, in original, privind veniturile membrilor familiei.