Mii de angajati de la Uzinele Dacia s-au strans in piata Vasile Milea din Pitesti, inca de la primele ore ale diminetii, pentru a participa la mitingul organizat de Sindicatul Automobile Dacia (SAD), informeaza NewsIn.

Manifestarea este autorizata intre orele 10.00-14.00 si a inceput cu Internationala Socialista. Liderii SAD apreciaza ca, in jurul orei 10.300, piata se stransesera peste 3.000 de oameni si li se vor alatura si alte mii de grevisti, dar si reprezentanti ai altor federatii sindicale din tara. Ca si la mitingul trecut din 28 martie, de la Mioveni, protestatarii sunt inarmati cu steaguri si pancarte cu lozinci. Este asteptat la Pitesti si liderul BNS, Dumitru Costin, care i-a sustinut pe sindicalistii de la Dacia inca de declansarea grevei in urma cu trei saptamani.

Tribunalul Arges a decis ieri ca greva declansata de sindicalistii de la uzina Dacia Pitesti este legala, ceea ce i-a facut pe oameni sa creada si mai mult in reusita lor. Grevistii scandeaza «Nu cedam », «Jos Tariceanu, jos guvernul»,"Unitate", "Vrem salarii decente", "Jos Mafia. "Este un protest impotriva guvernantilor liberali care au inceput sa ne jupoaie. Tariceanu a avut curajul sa compare Uzina cu o vaca. Noi luptam pentru drepturile noastre", a declarat viceliderul SAD, Ion Iordache.

Angajatii uzinei Dacia au intrat in greva generala pe timp nelimitat in data de 24 martie, dupa ce au respins oferta administratiei de majorare salariala cu 12%, pretentiile lor fiind mult mai mari. Sindicatul Uzinei a intocmit o lista cu 14 revendicari, printre cele mai importante numarandu-se marirea salariala in suma fixa de 550 de lei, in doua transe, si prime de Paste si de Craciun, in valoare de 50% din salariul mediu brut total pe societate.

Negocierile intre comisia patronat-sindicat au fost reluate, marti dupa-amiaza, cand administratia a venit cu o noua propunere de crestere salariala, iar Sindicatul Automobile Dacia a cerut timp de gandire pentru a putea prezenta oferta grevistilor.

Noua oferta a SC Automobile Dacia propune o crestere a salariului lunar brut cu 210 lei de la 1 ianuarie 2008 si cu inca 90 de lei de la 1 septembrie. La aceasta crestere se adauga o prima pentru rezultatul anului 2007 de 1.128 lei brut, care va fi acordata in transe lunare de 94 lei brut, incepind cu 1 ianuarie 2008.

Personalul TESA va beneficia de o marire de 13% a salariului lunar de baza brut, formata dintr-o crestere generala si o crestere individuala. Personalul Tesa va beneficia si de prima pentru rezultatul anului 2007, in valoarea unui salariu individual, acordata intr-o singura transa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.