Cristian Scarlat a precizat ca acordul privind regimul juridic al mormintelor militare aflate pe teritoriul celor doua state a fost semnat in 2006, la Bratislava si ratificat de Parlamentul Romaniei in iulie 2007, transmite corespondentul NewsIn.

Reprezentantii romani si slovaci s-au intalnit, miercuri, la Arad, unde au discutat aspecte privind legislatia specifica celor doua state si au semnat regulamentul de organizare si functionare a comisiei mixte romano-slovace.

"Primul acord a fost semnat in 1996, cu Germania Federala, in anul 2005 a fost semnat un acord cu Federatia Rusa, iar al treilea acord semnat este cel cu Slovacia. In luna martie a fost semnat, la Bucuresti, acordul cu Ungaria, care a fost negociat multi ani. Toate aceste tratate sunt generate de dreptul umanitar international. Romania are de recuperat o istorie de peste 60 de ani, in care nici o institutie a statului nu s-a ocupat de mormintele si operele comemorative de razboi ale romanilor din strainatate si ale strainilor in Romania“, a declarat Cristian Scarlat.

Directorul Oficiului National pentru Cultul Eroilor a mai spus ca in Slovacia sunt cele mai multe morminte de razboi, iar la Zvolen este amenajata cea mai mare necropola de razboi romana, unde sunt inhumati peste 10.500 de militari romani morti in cel de al doilea razboi mondial, in luptele pentru eliberarea fostei Cehoslovacii.

Citeste si:

"In tara noastra s-a infiintat Oficiul National pentru Cultul Eroilor tocmai din cauza starii deplorabile in care se afla mormintele romanesti in strainatate si straine si romanesti in Romania. Am adunat arhive, incercam sa le prelucram. Este o munca uriasa, avem 60 de ani de recuperat, deoarece de la 75.000 de romani morti si inhumati in strainatate am ajuns acum la 135.000“, a mai mentionat directorul Oficiului National pentru Cultul Eroilor, Cristian Scarlat.

Potrivit sursei citate, in prezent se lucreaza la identificarea locurilor de inhumare a militarilor, iar apoi va urma identificarea nominala a celor cazuti in lupte. "Noi vom contribui la reparatiile capitale si la intretinerea acestor morminte, conform prevederilor acestui accord. Trebuie sa procedam la cautarea acestor morminte. Nu stiu in cati ani vom recupera cei 60 de ani in care nu s-a facut nimic pentru aceste morminte“, a afirmat Scarlat.

Acesta a mai spus ca in judetul Arad exista o comunitate mare de slovaci, in orasul Nadlac, unde sunt morminte si monumente dedicate memoriei militarilor de origine slovaca inmormantati pe teritoriul Romaniei.