Social 4 Aprilie 2008 11:25
Circulatia feroviara pe relatia Zalau - Jibou a fost intrerupta, in cursul noptii trecute, dupa ce cinci vagoane incarcate cu pacura din componenta unui tren de marfa au deraiat. Doua dintre vagoane s-au rasturnat, iar din ele a inceput sa curga combustibil, transmite NewsIn.

Accidentul s-a produs in jurul orei 23.30, la iesirea din halta Mirsid catre Zalau, din judetul Salaj. Trenul de marfa avea in componenta 33 de vagoane si era incarcat cu 1827 de tone de titei. Potrivit pompierilor, au deraiat vagoanele 4, 5 si 6, iar vagoanele 7 si 8 s-au rasturnat.

Echipaje ale Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta (ISU) Salaj au intervenit la locul accidentului, intrucat din cele doua vagoane rasturnate incepuse sa se scurga pacura, pe la capac si supapa. La fata locului au fost trimis 15 pompieri, cu doua autospeciale.

O macara de la Halmeu, judetul Satu Mare, a ajuns la Mirsid in jurul orei 3.30 - 4.00, pentru a ridica vagoanele rasturnate. Interventia la locul accidentului continua la ora transmiterii acestei stiri, circulatia feroviara fiind in continuare blocata.

Conform primelor date, este posibil ca accidentul sa se fi produs din cauza unui macaz defect, insa cercetarile continua, pentru a stabili cu exactitate cauza deraierii vagoanelor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.