Avand sustinerea cvasi-unanima a populatiei, intrarea in Alianta a presupus eforturi masive atat de ordin diplomatic si politic, cat si suportarea unor costuri financiare considerabile. Aceasta dincolo de costurile umane pe care le presupune prezenta trupelor romanesti in teatrele de operatii in care organizatia este implicata.

O evaluare facuta pe baza datelor disponibile arata ca inzestrarea armatei a consumat deja doua miliarde euro, iar aceasta suma nu reprezinta nici macar jumatate din necesar. In anii ce urmeaza va fi nevoie de alte, multe, miliarde euro pentru a avea, in cele din urma, o armata moderna.

Mergand mai departe cu calculele ajungem la concluzia ca fiecare roman are de platit aproximativ 700 de euro pentru sustinerea statutului de membru al NATO.

Aici nu sunt incluse costurile curente cu salarii, plata utilitatilor. E mult, e putin? Greu de spus, in conditiile in care avem de-a face cu o optiune strategica. De contextul de securitate regional si international si de statutul tarii ca membru responsabil al comunitatii internationale depind inclusiv optiunile de politica interna ale populatiei sau mersul economiei.

Intr-o Romanie ramasa in zona gri, undeva intre Occident si Rusia, incertitudinile ar fi fost mult mai mari, iar pericolele mai multe si mai greu de evitat. Au spus-o politicienii, o spun si expertii. Cititorii Cotidianul si Business Standard pot vedea in numarul de azi cum s-au cheltuit banii alocati inzestrarii armatei si care sunt intentiile pentru viitorul previzibil. Astfel, isi vor putea face o idee asupra costurilor reale ale unei decizii strategice.

“Ne-ar fi costat mult mai mult sa ne aparam singuri”

Citeste si:

Expertii considera ca nivelul cheltuielilor pentru inzestrarea armatei la standarde NATO este pe deplin justificat si perfect rezonabil avand in vedere beneficiile multiple.

IULIAN FOTA, directorul Colegiului National de Aparare:

“Orice suma cheltuita pentru inzestrarea armatei la standarde NATO este mai mica decat ce ne-ar fi costat sa ne aparam singuri, pentru ca astfel beneficiem de capabilitatile aliatilor. In caz de agresiune, trebuie sa avem doar capacitatea sa rezistam pana intervin ei sa ne sprijine. Daca nu am fi fost membri NATO, probabil ca trebuia sa cheltuim cam 3-3,5 miliarde euro pe an pentru dotare, si cam 3-4% din PIB. In interiorul Aliantei, problema se pune mai degraba cat de inteligent cheltuiesti banii, pentru ca de cheltuit, ii cheltuiesti oricum. Mai trebuie sa tinem cont ca atunci cand vorbim de inzestrare, noi nu cumparam numai echipament, ci si relatia politica pe termen lung cu statul furnizor.

Cand alegi de la cine cumperi armament, este firesc sa tii cont de doua criterii: in primul rand, de interoperabilitatea si in al doilea rand, perspectivele politice de viitor ale relatiei.

Sigur ca puteam cumpara mult mai ieftin de la cine stie ce state mai la Rasarit, dar nu vrem sa riscam ca acestea, la un moment dat, intr-un context in care se strica relatia cu ei, sa ne taie aprovizionarea cu piese de schimb, de pilda! Asa incat e firesc sa alegi si in functie de cat de apropiat esti de aliatul respectiv si ce alte beneficii consideri ca mai poti obtine de la el pe termen lung”.