Statul Major General (SMG) a comunicat ieri, printr-o scrisoare, membrilor Comisiei de aparare a Senatului ca singura varianta posibila de amplasare a Catedralei Mantuirii Neamului, in perimetrul dintre Palatul Parlamentului si Ministerul Apararii Nationale, este translatarea acesteia cu o suta de metri la sud fata de proiectul initial, in aceasta locatie nefiind afectate lucrarile subterane existente.

Motivul necesitatii translatarii cu 100 de metri spre sud fata de proiectul initial consta, conform declaratiilor presedintelui Comisiei de aparare, senatorul Ioan Talpes, in faptul ca in subsol se afla "constructii speciale care tin de coordonarea telecomunicatiilor sau de comandamentele care ar putea fi instalate acolo". "Exista un teren de sase hectare unde Catedrala Mantuirii Neamului poate fi ridicata fara nici un fel de probleme, dar nu in zona in care se concepuse in faza initiala", a precizat Talpes, citat de Mediafax.

El a aratat ca dupa aceasta informare a SMG, Comisia de aparare va face o adresa conducerii Senatului, prin care isi va anunta sustinerea fata de propunerea de translatare a constructiei cu o suta de metri. "SMG isi rezerva dreptul de a conditiona realizarea Ansamblului Catedrala Mantuirii Neamului cu ocazia primirii studiului de fezabilitate, in vederea eliberarii avizului specific", se mai arata in informarea catre Comisia de aparare.

Citeste si:

Cu o saptamana in urma, Ioan Talpes a depus la Biroul Permanent o adresa in care sustinea ca amplasarea Catedralei Mantuirii Neamului in perimetrul cuprins intre Palatul Parlamentului si Ministerul Apararii Nationale ar face inutilizabile o serie de obiective aflate in zona. Talpes nu mentiona ca era vorba doar de o translatare cu 100 de metri. El invoca o discutie avuta la Comisie cu generalul Eugen Badalan, seful SMG, in urma careia membrii Comisiei au tras concluzia ca lucrarile de constructie a Catedralei periclitau unele obiective.

Generalul Badalan a negat ca ar fi facut astfel de aprecieri la Comisia de aparare. Talpes facuse adresa in numele Comisiei, dar membrii acesteia nu aveau cunostinta de document, pe care nici Talpes, intrebat de ZIUA, nu l-a mai recunoscut. In adresa, Ioan Talpes mentiona ca membrii Comisiei hotarasera ca seful SMG sa-l informeze "de urgenta" pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, in calitatea sa de comandant al fortelor armate si presedinte al CSAT, "in vederea luarii unei hotarari".