Social 10 Martie 2008 01:57
Slujbele din zona serviciilor ori din cea a IT-ului sau a protejarii mediului vor fi cele mai cautate. Manager de proiect, vanzatori on-line, bone sau organizator de petreceri sunt doar cateva dintre meseriile care vor domina piata resurselor umane in viitor. Specialis tii spun ca „de vina“ pentru crearea de noi meserii este dezvoltarea economica. Viitoarele joburi vor fi insa foarte nisate.
„Activitatile de freelancing, consultanta pe diverse domenii cu siguranta vor deveni un obicei si pe piata fortei de munca din Romania. De altfel, ca in orice piata care se dezvolta, categoric zona serviciilor va fi cea care va crea cele mai multe posturi noi“, estimeaza Madalina Uceanu, executive director al AIMS Human Capital Romania.

„Tot ce inseamna high tech“

Dintre meseriile care si acum sunt apreciate si vor ramane la fel si in viitor, expertii enumera „tot ce inseamna high tech“ (IT, telecom, automotive, tehnologie in general) si „specialistii care joaca rolul de manageri de proiecte“.

Cu certitudine, apreciaza Liviu Constantinescu, business development manager al HART Human Resource Consulting, vor ramane la fel de solicitati specialis tii in control, analiza, management financiar si vanzari.

„Oricand va fi apreciat un bun strateg sau o persoana creativa in marketing si promovare“, completeaza specialistul HART.

De actualitate vor ramane joburile din domeniul medical, al fiscalitatii si al legislatiei interna- tionale.
Vor fi extrem de solicitati si cei care lucreaza acum in IT, insa, atentioneaza Alexandra Oana, senior consultant al Von Consulting, „vor fi nevoiti sa fie prega titi sa migreze de la o tehnologie la alta“.
Datorita cresterii investitiilor straine in constructii pe plan local, accentul va fi pus si pe ingineri electricieni, mecanici si manageri de proiect. „De asemenea, se vor cauta si manageri de dezvoltare in domeniul real-estate“, mai spune Alexandra Oana.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.