Social 8 Martie 2008 05:29
Un fost membru MISA, astazi medic psihiatru la Spitalul Universitar din Reims, Franta, vorbeste despre inceputurile si evolutia acestei organizatii.Vorbeste mai ales despre "guru"-ul care isi imagina ca el l-a rasturnat pe Ceausescu, prin puterea meditatiei, se lupta cu cutremurele si asteroizii, dar si cu tot soiul de comploturi universale, dirijate de la francmasoni la "reptilieni"
Bivolaru mediteaza pentru caderea lui Ceausescu

Gregorian Bivolaru si-a construit si intretinut o falsa imagine de fost disident politic, persecutat de securitatea ceausista. In realitate, el nu a fost niciodata un disident politic. Inainte de 1990, a fost anchetat si condamnat pentru raspandirea de materiale pornografice. Cu patru luni inainte de revolutie, a fost arestat si apoi internat (in urma unei decizii judecatoresti) la Spitalul psihiatric Poiana Mare. De acolo a demarat un program de meditatii si rugaciuni pentru caderea regimului comunist si a lui Nicolae Ceausescu, fiind sustinut de cei care vor deveni ulterior varfurile MISA.

Ceea ce parea imposibil la vremea respectiva s-a realizat dupa "numai" patru luni. Gregorian Bivolaru a considerat prabusirea regimului Ceausescu drept o validare a "puterilor sale paranormale". In anturajul sau, revolutia a maturat ultimele reticente si indoieli. Gregorian Bivolaru isi imagina ca el provocase revolutia din 1989, prin puterea meditatiilor sale.

Bivolaru a crezut, probabil, ca s-a salvat din ghearele complotului securisto-comunist si ca a salvat si Romania. Iar, cand ai sentimentul ca ai doborat de unul singur comunismul, devine floare la ureche o bataie cu niste asteroizi sau cu niste cutremure. A fost punctul de plecare a credintei intra-misane in Grig Bivolaru ca "salvator al neamului romanesc" si ulterior ca salvator planetar.
Misiunea de salvare planetara servea la constructia sentimentului de apartenenta la o elita, la o casta a salvatorilor. Sentimentul asta era asociat cu teama de un pericol "exterior" MISA, cu o mentalitate de asediat ("noi impotriva lor"). Teoria intra-misana a conspiratiei, a complotului impotriva lui Grig Bivolaru si a MISA, era legata de nevoia unui tap ispasitor exterior, care sa fie facut responsabil de problemele personale si colective. De vina pentru problemele personale ale fiecaruia si pentru cele colective ale MISA erau ceilalti: larvarii, securistii, masonii, reptilienii...

Grig Bivolaru a propus tot felul de meditatii si rugaciuni pentru a impiedica un soi de apocalipsa care urma sa se abata asupra planetei. Obiectul meditatiilor si rugaciunilor nu era ales la intamplare, ci era legat de actualitatea romaneasca. Grig Bivolaru utiliza, as zice cu oarecare talent, scenariile apocaliptice vehiculate in mass-media si pe care le "simtea" cu priza la publicul larg, in sensul ca se grefau pe sentimentul de insecuritate si de "grija a zilei de maine" a romanului. De-a lungul timpului, am remarcat o escaladare a isteriei in cadrul meditatiilor apocaliptice si o trecere de la un pericol vag si indepartat la un pericol din ce in ce mai apropiat de persoana sa. In paralel, a evoluat si teoria conspiratiei, de la un complot planetar la un complot ce viza direct Romania si, in cele din urma, pe Grig Bivolaru. Faptul ca pericolul extern devenea din ce in ce mai precis, asociat la escaladarea si personificarea complotului, nu cred ca e strain de acumularea problemelor juridice care il vizau personal pe Bivolaru si, colectiv, MISA. Escaladarea nu e straina nici de sentimentul personal al lui Grig Bivolaru ca "se strange latul" in jurul lui, ca e incercuit, ca nu mai are nici o iesire. Dar sa ne intoarcem la inceputul anilor '90.

In lupta cu asteroizii

Prin rugaciuni si meditatii, adeptii lui Bivolaru credeau ca pot distruge asteroizii care se apropie prea tare de Terra si "faramita" marele cutremur profetit pentru septembrie 2001. Ei au fost convinsi ca au evitat dezastrul, abatandu-l asupra turnurilor gemene de la World Trade Center

In libertatea post-decembrista, Grig Bivolaru a avut dintr-odata o mare libertate personala. Conspiratia a incetat sa il vizeze pe el, devenind tot mai vaga si mai planetara. Primejdiile impotriva carora se simtea chemat sa lupte nu mai aveau forma unor comploturi securiste, ci a unor catastrofe naturale (asteroizi, cutremure). In beatitudinea post-revolutionara, in care totul devenea posibil, sa fii in contact cu acest om, precedat de o asemenea legenda, parea o sansa nemaipomenita. Faptul ca asteroizii sau cutremurele nu se produceau intarea si mai mult credinta in "puterile paranormale" ale lui Bivolaru si in "eficienta" meditatiilor si rugaciunilor coordonate de el intr-un anume scop. Caci, datorita acestor meditatii, se evita impactul cu asteroidul si se "faramita" cutremurul...

Prin 1993-1994 era intens mediatizata cometa Shoemaker-Levy. Niste fragmente din cometa urmau sa intre in coliziune cu planeta Jupiter. La vremea aceea se vehiculau tot soiul de scenarii apocaliptice. Ca Jupiter ar putea fi deviat de pe traiectoria lui, ca asta ar produce o reactie in lant care ar schimba totul in interiorul sistemului solar, ca Terra va fi si ea deviata, ca polii magnetici se vor schimba, ca vor fi cutremure, inundatii etc.

In iulie 1994, cateva fragmente desprinse din cometa au explodat pe solul lui Jupiter provocand cratere care au putut fi studiate. Prin presa se dezbatea destul de intens probabilitatea si consecintele unui scenariu similar, vizand planeta noastra. Ce s-ar intampla daca Terra ar fi lovita de un asteroid, desprins sau nu dintr-o cometa? Speculand si prezentand informatii de maniera trunchiata, Grig Bivolaru a propus o meditatie/rugaciune pentru devierea unui asa-zis fragment care s-ar fi apropiat de Terra la "numai cateva milioane de kilometri". In principiu, trebuia sa vizualizam o lumina alba care iese din mana dreapta si loveste asteroidul, deviindu-l de pe traiectoria lui.

Grig Bivolaru a prezentat din start scenariul apocaliptic cu un mega-asteroid care ar fi provocat o tragedie planetara. A omis sa spuna ca, pentru o catastrofa de o asemenea anvergura, asteroidul ar trebui sa aiba un diametru de cel putin 1,5 km. Probabilitatea unei asemenea ciocniri e de una la cateva sute de mii de ani.

Scenariile apocaliptice ale unei eventuale ciocniri erau prezentate pe larg in mass-media romaneasca. Grig Bivolaru le-a utilizat pentru a poza in salvator planetar. Si, odata cu el, noi toti cei care faceam meditatia cu lumina alba. Insa contextul era relaxat. A propus un orar fix, de genul 15 minute la pranz. Eram liberi sa facem meditatia respectiva sau nu. Am fost chiar la o conferinta unde era invitat un astrofizician si unde s-a polemizat civilizat. Tin minte ca respectivul invitat a zis ca impactul asteroizilor cu planeta Jupiter e asemanator impactului unui fir de praf cu o minge de baschet. Deci n-o sa fie nici deviatii de pe orbita, nici reactii in lant, nici apocalipsa. Grig Bivolaru l-a ascultat, n-a sarit pe el, si-a expus dorinta lui de a evita o "catastofa planetara" si, in cele din urma, a propus ca meditatiile cu lumina alba sa fie continuate de cei care vor la modul preventiv, caci "nu se stie niciodata".

Dupa o perioada de relativa acalmie, apropierea cometei Hale-Boop, intre 1996-1997, a marcat trecerea de la pericolul vag galactic la un pericol planetar imediat. Pentru Grig Bivolaru, asteroidul venea direct spre noi si nu spre Jupiter, ca in 1994. Primejdia era dintr-o data mai mare, ceea ce a provocat o multiplicare a plajelor orare pentru meditatia de deviere cu lumina alba.

Spirale anti-NATO

In acelasi timp cu pericolul astronomic, era vehiculata teoria unui complot la scara planetara. Caci interesele politico-economice ale francmasoneriei, catalogata drept"secta malefica planetara", duceau un adevarat razboi ocult pentru a prelua controlul asupra planetei si pentru a ne inregimenta pe toti intr-un fel de lagar de munca orwellian.

Pe masura ce febra devierii asteroidului se estompa, am trecut de la pericolul planetar la cel regional si cu bataie pe Romania. Au inceput sa apara tot soiul de profetii despre un cutremur "catastrofal" ce urma sa se abata asupra tarii noastre. Epopeea cutremurului a durat cam din 1998 pana la atentatele din 11 septembrie 2001. Complotul pentru dominarea planetei a devenit si el regional, vizand Romania. Campania pentru aderarea Romaniei la NATO a provocat o psihoza nationalista intra-misana. Ea a culminat cu meditatiile si rugaciunile "impotriva aderarii la NATO", care au avut loc in 1998 si al caror program a fost publicat in Libertatea.

Tot in 1998, Grig Bivolaru a organizat o meditatie in spirala la Sarmizegetusa in scopul "trezirii neamului romanesc", unde a citit "profetiile" lui Sundar Singh despre transformarea spirituala a Romaniei si aparitia Noului Ierusalim in locul Bucurestiului. Toate astea pe o ploaie sustinuta, el fiind singurul care avea o umbrela.

Cutremurul "deviat" in World Trade Center

Printre profetii romani ai acelor vremi i-as aminti pe Istrate si Hancu (supranumit "hancu-n cutremur..."). Inca de pe la sfarsitul anilor '90, Istrate avansa luna septembrie 2001 pentru "un cutremur de mari proportii".

In 1999, cutremurul din Turcia, intens mediatizat in Romania, a fost perceput la MISA ca o validare a profetiilor de mai sus si a provocat un soi de radicalizare. Desi Istrate anuntase cutremurul pentru septembrie 2001, erau voci care sustineau ca el se va produce mai devreme sau ca va mai fi un alt cutremur inaintea celui prezis. Radicalizarea intra-misana s-a manifestat prin aparitia listelor nominale cu cei care meditau/se rugau pentru "faramitarea" cutremurului. Cei pusi pe liste erau obligati sa jure pe Biblie si pe "evolutia lor spirituala" ca vor face respectivele meditatii si rugaciuni. Daca refuzau, erau amenintati cu excluderea de la curs, ceea ce echivala pentru ei cu "ratarea existentei". Nu mai era vorba de 15 minute de cateva ori pe zi. Acum era vorba de o programare pe 24 de ore, in care fiecare cursant "raspundea" de un interval de 15-30 minute.

La inceputul lui septembrie 2001, psihoza cutremurului era atat de mare, ca unii misani din Bucuresti, Timisoara si din alte orase ale tarii au inceput sa doarma prin parcuri. Totul a culminat cu atentatele din Statele Unite, de la 11 septembrie 2001. Prabusirea celor doua turnuri ale World Trade Center a fost interpretata la MISA ca o validare implicita a profetiilor, ca un succes al meditatiilor si rugaciunilor de "faramitare" a cutremurului si, nu in ultimul rand, ca o pedepsire a masoneriei. Caci energia cutremurului ar fi fost cumva "deviata" contra complotului masonic, al carui simbol erau cladirile World Trade Center din New York.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.