'Numai in Anglia mai gasesti actori ca-n Romania'

Specialistul in istoria cinematografiei, David Robinson, criticul de film Scott Foundas (LA Weekly) si colegul sau croat de breasla Stjepan Hundic, Ronald Bergan (“The Guardian”), fostul presedinte FIPRESCI, Costel Safirman (Festivalul de Film din Ierusalim), Cristiana Paterno (cotidianul online CinecittaNews), Dominique Nasta, care preda Estetica, istoria si analiza filmului la Universite Libre de Bruxelles, Floreal Peleato, corespondentul din Spania al “Positif”, Jay Weissberg, critic de film la “Variety” si Nick Roddick (“Sight & Sound”) au compus grupul select de experti in ale cinemaului pe care Asociatia Criticilor de Film din Romania i-a invitat la prima masa rotunda internationala din istoria sa. Dezbaterile pe tema filmului romanesc contemporan, care au avut loc duminica, au fost moderate de criticii Alex Leo Serban si Magda Mihailescu.

Paterno a subliniat ca filme ca “4, 3, 2”, “A fost sau n-a fost?” si “Moartea domnului Lazarescu” trateaza o noua nastere a unei natiuni si a observat in acest trend o similitudine cu situatia cinematografiei italiene contemporane. In replica, David Robinson a schitat o comparatie intre filmele germane si rusesti din perioada postbelica: cele dintii, intunecate si incarcate de expresionism, pe cind contraponderile lor estice, de arta, erau marcate de o explozie de optimism, aceste tendinte explicindu-se prin contextul istoric in care se aflau cele doua tari. Specialistul in istoria cinematografiei crede ca acest fapt se aplica si in privinta Romaniei, contextul politic si social influentindu-i consistent pe tinerii cineasti. “Cred ca sint numeroase povesti de actualitate romanesti extraordinare care merita spuse, si nu ma refer la acelea cu adolescenti recrutati de mafie”, a precizat Robinson. El s-a mai referit si la scurtmetrajele pe care criticii le vizionasera in ziua precedenta (“O zi buna de plaja”, de Bogdan Mustata, “La drumul mare”, de Gabriel Sârbu, “Valuri” de Adrian Sitaru, “Apa” de Constantin Popescu, “Lectia de box” de Alexandru Mavrodineanu, “Alexandra” de Radu Jude si “Tirziu de Paul Negoescu) pe care le-a caracterizat drept “dam drumul la camera si urmarim oamenii cum se comporta”, dupa care a opinat ca exista subiecte mai interesante.

Floreal Peleato a comentat modul in care productiile romanesti recente au asimilat documentarul, fapt care le-a determinat sa fie “emotionale, nu sentimentale” si “sa refuze climaxul de tip hollywoodian, dar si utilizarea muzicii”. Deopotriva, crede Peleato, peliculele romanesti refuza secventele emotionante, chiar daca per total sint emotionante. “O alta impresie pe care mi-au lasat-o filmele este ca viata e grea in Romania, dar o poti descrie folosindu-te de un simt al umorului negru”, a conchis corespondentul Positif, care a dat exemplul “Valurilor” lui Adrian Sitaru, mentionind ca la final o femeie se imbata, ceea ce e extrem de dur, insa anti-climatic in egala masura. Dominique Nasta a preluat stafeta, accentuind faptul ca regizorii romani folosesc muzica, insa n-o observi, pentru ca se concentreaza pe final, vezi “Hirtia va fi albastra” care se termina cu o melodie a Nanei Mouskouri, care este pomenita de altfel in lungmetraj si care, in opinia criticului de film, concentreaza toata emotia peliculei. Profesoara de la Universite Libre de Bruxelles a dat si exemplul Margaretei Pislaru (“Cind se lasa inserarea”) din “Moartea domnului Lazarescu”, dar a punctat si faptul ca in ceea ce priveste productiile romanesti recente sunetul are o importanta preponderenta, cu mult mai mare decit muzica. Pentru a sublinia faptul ca exista o traditie in acest sens, ea a oferit pilda “Reconstituirii” lui Lucian Pintilie, facuta fara nici un fel de muzica diegetica, iar aceasta manevra a operat-o, dupa cum a remarcat si Alex Leo Serban, “pre-Dogma”. Similitudinea dintre Pintilie si Mungiu, Porumboiu, etc, include si faptul ca filmele sint bazate pe povesti reale, se petrec in intervale scurte de film si au decoruri foarte “reduse”, au precizat Serban si Nasta. Cea din urma a mai mentionat ca scurtmetrajul ei preferat, “Apartamentul” de Constantin Popescu, concentreaza intreaga emotie in doua melodii de jazz. Nasta s-a plins de faptul ca versurile cintecelor de final nu sint traduse niciodata, ceea ce face ca spectatorii straini sa rateze mesajul lor.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe