Cele trei femei gratiate prin ordin prezidential au povestit ieri vecinilor si rudelor pataniile din Penitenciarul Colibasi
Trei femei din comuna argeseana Valea Danului au iesit, joi seara, din puscarie dupa 38 de zile petrecute in Penitenciarul Colibasi pentru ca nu au respectat o hotarare judecatoreasca definitiva. Argesencele au fost gratiate de presedintele Traian Basescu.

„Sa le dea Dumnezeu ce mi-a dat si mie“

Veronica Gheorghe (68 de ani) locuieste pe o ulita plina de noroi din Valea Danului. Ieri, in dreptul casutei femeii stateau o multime de masini care facusera un sant imens in drumul plin de noroi, iar satenii se mirau foarte tare.

„A venit tata Veronica acasa de la puscarie, d-aia e lume multa acolo“, comenteaza Maria lu’ Mihai. Trece tantosa intr-o caruta trasa de un cal, iar la poarta casutei opreste. „Ce faci, tata Veroana, ai ajuns si talica acasa... Fir-ar ea de viata sa fie, ca te-a dus pe talica la puscarie, nevinovata...“

Maria continua cu blestemele, dar Veronica nu poate sa stea la taifas. Are musafiri de la Bucuresti, e batatura plina de fotografi si de reporteri. Ea, impreuna cu Filofteia Barbu, 78 de ani, si cu fiica acesteia, Victoria Mihai, 58 de ani, par sa fie vedete. Fac sute de poze, in maini cu actele de proprietate ale terenului pentru care au stat la „parnaie“, cu un brat de lemne, mangaind cainele. „Sa le dea Dumnezeu ce mi-a dat si mie celor care m-au dus acolo“, plange Filofteia Barbu. Are mana legata de gat si pusa in ghips - un accident petrecut inainte de a fi arestata.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.