Danut si Costica, elevi in clasa intii la Scoala nr. 5 din Braila, au o problema cu fumatul cit timp sint la scoala. Patru ore fara tutun, pentru doi fumatori pasionati, inseamna mult. Invatatoarea lor, doamna Lenuta Serban, n-are nimic impotriva ca ei sau alti colegi de-ai lor sa fumeze la veceul din curte ori in strada. Insa cei doi se feresc de colegii lor mai mici, carora nu vor sa le dea un exemplu prost. Nici la veceu nu intra o data cu baietii din alte clase, ci asteapta sa sune clopotelul, sa intre ceilalti la ore si abia atunci se duc si ei. Asa e frumos.

Danut S. are 21 de ani, iar Costica C. are 51. Sint fruntasii clasei intii. Si asta nu e putin lucru cind au alti 17 colegi la fel de temeinic instruiti la scoala vietii. In afara de Ionela Lupu, de 11 ani, mezina clasei, si de Geanina Buldum, Mitica Ciocirlan si Florin Ion, care au pe la 14-15 ani, toti ceilalti sar de 20. Ion Popescu, nascut in 1965, sau Radu Tudor, nascut in 1971, au copii, la aceeasi scoala, in clase mai mari. Veteranul Costica C. are si o nepotica de 3 anisori care vine de-a busilea din urma si va deveni colega de scoala cu bunicul cind el va fi prin clasa a cincea. Mai batrine decit el in clasa nu-s decit bancile, ajunse la 56 de ani.

„Este al doilea an de cind aici, la Scoala nr. 5 din Braila, se desfasoara programul «A doua sansa», destinat celor care, dintr-un motiv sau altul, nu au invatat la vremea potrivita“, spune Marcela Palade Nedelcu, directoarea scolii. „Conditia - completeaza profesoara - e ca elevul intrat benevol in acest program sa aiba virsta cu cel putin 4 ani mai mare decit virsta clasei respective. De exemplu, in clasa intii se poate inscrie cineva de cel putin 11 ani. La ciclul primar avem inscrisi 48 de elevi cu virste cuprinse intre 11 si 51 de ani.“ Lor li se potriveste cel mai bine refrenul scolaresc: „Sintem mari, sintem mari,/ Noi acum sintem scolari“.

Citeste si:

Pe domnii din clasa intii nu-i deosebeste nimic pe strada, n-ai spune ca-s elevi. Cei mai mici, de 14-15 ani, vin cu ghiozdanul in spate, insa cei mari vin cu miinile in buzunare, barbieriti, la cravata, parfumati, cu adevarat ca niste domni, si cu abecedarul si caietele la curea, pe sub haine. Cind Costica C. ajunge la scoala si se pregateste de ora, caietul mai pastreaza caldura trupului si parca ceva din sufletul acestui barbat sarit de 50 de ani.

Domnul Costica n-ar vrea sa afle vecinii, din ziar, ca nu stie carte. Ar muri de rusine. Mai ales ca, de ani buni, postasul ii lasa ziarul in poarta, vecinii il vedeau cu ziarul in buzunar. La o bere, nea Costica scotea gazeta, o rasfoia in fuga, orientindu-se dupa poze ca sa nu o tina de-a-ndoaselea, apoi i-o dadea cuiva sau o arunca indignat: „Nimic nou, dom’le, numai chestii care le-am vazut si la televizor. Numai minciuni si politica“. A avut o viata grea, dar ceea ce l-a obosit si l-a imbolnavit a fost efortul lui neincetat de a ascunde ca e analfabet. Numai sa nu-i apara poza si numele in ziar, ca in rest n-are nici o teama, fiindca vecinii lui nu citesc ziarele, dar deloc-deloc, nici macar nu se prefac.

La 6 ani l-a lovit o meningita si a ramas cu gura strimba, nu mai putea scoate un cuvint ca lumea. Cu timpul, si-a revenit, incit pe la 16 ani era un flacau zdravan si nu mai stilcea cuvintele. Dar de-acum era prea tirziu sa se apuce de scoala. Asa ca a mai stat un pic si s-a insurat. A luat o fata frumoasa, cu 10 clase la baza. A facut cinci copii si a avut grija sa termine toti liceul. Si acum, dupa 27 de ani de stors ciolanul la munca bruta, cind e la pensie pe caz de boala, a venit si rindul lui sa puna burta pe carte.