Role contra leucemiei

Astazi, data de nastere a Cristinei este in Canada ziua de lupta impotriva leucemiei. O poveste care a impresionat Canada pana la lacrimi, dar despre care in Romania nu se stie aproape nimic.

Familia Dumitru si Florica Batu Ichim au sosit in Statele Unite in anii '70. Dumitru era preot si a reusit sa obtina o bursa. A studiat la Princeton. Mai apoi s-au mutat la Kitchener, un oras la 100 de kilometri de Toronto, unde traieste o mare comunitate romaneasca. Au impreuna sase copii. O veste trista a lovit familia Ichim de Craciunul lui 1988. Testul de leucemie al Floricai Batu Ichim a iesit negativ. I s-a spus ca mai are de trait doi ani si jumatate.

Doctorii i-au spus sotului ei ca nu poate spera in mai mult de patru luni. Vestea a cazut ca un trasnet in familie. Cel mai mare din copii, Toma, avea 11 ani, iar cel mai mic, Matei, sase luni. Florica a fost sfatuita de doctori sa il intarce pe cel mic. Sperantele erau mici. A inceput o lupta cu viata contracronometru. Doctori, tratamente si liste de asteptare la specialisti din intreaga lume. In biserica sa din Kitchener, parintele Ichim se ruga pentru sotia si fami-lia sa. Acasa, Florica se ruga ca Dumnezeu sa o ajute sa traiasca macar pana cand Matei, cel mic, va implini cinci ani.

MARTURISIREA MAMEI. "Dumnezeu mi-a dat mai mult decat am cerut"

SALVAREA MAMEI. Toma, 11 ani, si Cristina, 10, erau copiii cei mai mari ai familiei Ichim. Asupra lor vestile despre starea de sanatate a mamei au avut cel mai mare efect. Cei mici nu intelegeau ce se intampla. Toma si Cristina au inceput sa se intereseze ce este leucemia. Mama lor insa probabil anticipand interesul copiilor a ascuns cartile din biblioteca unde se vorbea de boala. Atunci, Toma si Cristina au inceput sa frecventeze biblioteca universitatii din Kitchener. Cristina spune acum ca nu intelegeau decat o parte din cele scrise. Atunci si-au facut o lista cu termenii pe care nu i-au inteles si au mers la doctorul de familie al mamei pentru a afla despre ce este vorba.

LABORATOR LA SUBSOL. Toma si Cristina nu s-au lasat infranti de faptul ca nu reuseau sa faca prea multe. Tatal lor, Dumitru Ichim, ne spune ca cei doi au facut in subsolul casei un laborator pentru a face teste. Au incropit ceva folosit, o bicicleta si foloseau sange de la porci. Au mers la olimpiade internationale si s-au clasat pe podium. A fost inceputul dragostei lor pentru medicina. Astazi, Toma este doctor cercetator in Statele Unite, iar Cristina a terminat medicina si isi face doctoratul la Universitatea din Toronto. Cristina isi aminteste ce credea cand a inceput turul Canadei: "In mintea mea eu stiam ca nu pot sa merg inapoi acasa pana cand nu termin. Niciodata nu am crezut ca o sa termin. Tot ce stiam este ca tot trebuie sa mai merg, sa mai merg".

DECOLAREA. Acum 11 ani, Cristina impreuna cu Thomas au plecat din Vancouver pana in Saint John, in Newfoundland, pe rotile. El era in masina in spate si Cristina era pe rotile. "Am mers 160 de kilometri pe zi. Era foarte dificil. Pana la Saint John, in Newfoundland. Am inceput la 4 mai si am terminat la 15 octombrie. Aproape sase luni", ne spune Cristina. In tot acest timp, intreaga Canada a fost alaturi de Cristina si de fratele ei Thomas. Jurnalele de televiziune si presa scrisa prezentau pas cu pas povestea Cristinei. In fiecare oras era primita ca un erou. O poveste care a tulburat Canada pana la lacrimi. In British Columbia era cat pe aici sa fie atacata de lupi, in Quebec a ajuns la spital, peste tot in fiecare seara isi trata ranile de la picioare. Pe maini urmele se vad si azi. Dar ne spune ca nu stia decat un lucru: ca trebuie sa mearga pana la capat ca sa-si salveze mama.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe