Autoritatile vor incerca sa redeschida canalul timisorean in 2010 pentru transportul de marfuri si persoane. Navele de pasageri de pe canalul Bega au fost retrase in 1967
Sectorul canalului Bega, care se intinde din Timisoara pina la frontiera cu Serbia, va intra in ample lucrari de ecologizare si decolmatare din acest an, potrivit Cotidianul. „In decembrie anul trecut s-a organizat licitatia pentru desemnarea celui care va realiza proiectul, iar anul acesta vor incepe lucrarile de reabilitare a canalului. Intentia noastra este sa aducem obiectivul la stadiul din 1945, cind pe canal puteau circula nave de marfuri si persoane“, a declarat Mihnea Stanca, directorul Directiei Apele Banat. Potrivit acestuia, institutia pe care o conduce se va ocupa de reabilitarea canalului si de largirea lui, urmind ca Ministerul Transporturilor sa se ocupe de infrastructura de transport. „Exista un studiu in care se precizeaza ca sint firme interesate de transportul marfurilor sau al pasagerilor pe acest canal. Eu am cunostinta despre o firma interesata de dezvoltarea unei afaceri cu barci de agrement. Totusi, pentru ca acest proiect sa fie pus in aplicare trebuie sa se largeasca canalul pentru construirea porturilor“, a explicat Mihnea Stanca. Ecologizarea si dragarea canalului Bega pe sectorul Timisoara-frontiera cu Serbia intra pe lista obiectivelor de investitii pe anul 2008 in judetul Timis si vor costa zece milioane de lei. Pe canal se va putea naviga la inceputul lui 2010. Pentru ca navele sa circule din nou pe canal este nevoie de dragarea a aproape un metru de mil de pe fundul canalului. „Milul e contaminat. Unde-l depozitezi nu mai poti face ani buni agricultura“, au declarat reprezentantii Prefecturii Timis. Urmeaza ca autoritatile sa stabileasca locul in care va fi pus milul extras. Acesta ar putea fi transferat pe teritoriul localitatilor amenintate de inundatii de pe cursul canalului Bega.

Potrivit StiriLocale, Canalul Bega este primul canal navigabil construit in tara, cu o lungime de 44 de km pe teritoriul Romaniei si 72- pe cel al Serbiei.Cea mai mare investitie pe care o va face insa Directia Apelor Banat in acest an va fi pe raul Timis. "Sumele cele mai mari vor fi date pentru consolidarea raului Timis pe sectorul Lugoj- frontiera cu Serbia”, a declarat prefectul Ovidiu Draganescu, adaugand ca sumele investite aici ajung la 10.772.000 lei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.