Inghetarea veniturilor salariale pentru angajatii celor trei societati CFR si neincheierea contractelor colective de munca, pana in momentul de fata, conduc la declansarea conflictului de munca.

Desi nesiguranta locului de munca este principala cauza a nemultumirii angajatilor, acestia au cerut in nenumarate randuri cresterea drepturilor salariale, conform legislatiei in vigoare. Raspunsul autoritatilor a fost cat se poate de clar: nu exista fonduri necesare, tot ce va putem oferi sunt tichetele de masa, care de la inceputul anului nu au mai fost acordate.

Directorul general al CFR Calatori, Alexandru Noaptes, ne-a precizat recent ca singura solutie este ca la rectificarea bugetara de la sfarsitul acestei luni sa fie suplimentat bugetul companiei. Liderul Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Voicu Sala, este convins "99%" ca se va ajunge la greva. "Daca respectam toate etapele necesare, cred ca la sfarsitul acestei luni vom ajunge la prima faza a grevei", ne-a spus Sala. In prezent, la cele trei companii CFR, numarul angajatilor este de aproximativ 60.000. Insa la greva ceferistilor s-ar putea alia si ceilalti carausi, printre care angajatii Metrorex, Tarom, precum si transportatorii auto