Cele cateva sute de mii de roviniete puse in vanzare la sfarsit de an de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) nu sunt suficiente pentru soferii romani.

Daca in benzinariile Petrom, OMV si Rompetrol se mai gasesc roviniete, in oficiile postale din tara soferii stau cu orele la coada pentru a plati taxa de acces pe drumurile nationale. In plus, acestia pot avea surpriza sa constate ca in schimbul sumei platite primesc o rovinieta pentru perioada 2006-2007 si ca vor fi nevoiti sa justifice valabilitatea prin chitanta care atesta ca au platit taxa corespunzatoare pentru 2008. Reprezentantii CNADNR au amenintat deja ca ii vor controla pe soferi de roviniete chiar dupa Anul Nou.

Autocolante din 2007

G. Usturoi locuieste in Bucuresti. De peste 40 de ani de cand sofeaza nu a avut vreodata probleme cu actele. „Am vrut sa fiu corect, domnule”, spune bucuresteanul. Anul acesta a avut parte insa de o surpriza cand a vrut sa-si cumpere rovinieta pentru 2008. Dupa ce a stat cateva ore bune la coada la Oficiul Postal numarul 10 din Capitala, barbatul sustine ca a achitat taxa de drum pentru anul viitor, dar a primit o rovinieta pe care scrie 2006-2007, cu indemnul angajatei sa nu ia in seama inscriptia, pentru ca e valabila pe 2008.

Citeste si:

„Este la fel ca si cea de anul trecut. Diferenta e ca pe chitanta scrie valabil 2008. Daca eu ma intalnesc pe strada cu un politist mai zelos, imi da amenda sau nu?”, se arata ingrijorat bucuresteanul.

Reprezentantii Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti au precizat ca, pentru a evita amenzile, conducatorii auto trebuie sa pastreze chitantele pentru a face dovada platii. De asemenea, acestia au adaugat ca, in criza tiparirii de documente, situatii precum cea in care se afla G. Usturoi au mai fost intalnite si in anii trecuti, atat in Bucuresti, cat si in tara.