Povestea sărbătorilor de Crăciun este, așa cum o știm noi, cam de 100 de ani. Istoricul Adrian Majuru povestește că, la inceputul secolului trecut, rareori cadoul de sub brad insemna jucării.

Dulciurile sau imbrăcămintea nouă reprezentau cadoul cel mai obișnuit. „Acum, dacă nu are roboțel transformer sub pom, nu e bine. Nici vorbă de hăinuțe, nu se mai bucură la așa ceva", spune Ioana Ioana, o bunică din cartierul Rahova, sectorul 5.

La periferiile orașelor de acum un secol și a targurilor ingropate in nămeți sau straturi de noroi și băltoace adanci, sărbătorile iernii treceau cu repeziciune. Timpul cunoștea slabe oscilații față de rutina zilelor de peste an. Copiii aveau bucuriile lor, așteptate cu mare nerăbdare: colindatul cu Steaua, Moș Ajunul, Sorcova, apoi jocurile aduse de iarnă pe maidanele intinse și pustii.

„Dacă trecem de primul cerc al demografiilor citadine și intrăm in cartierele semiperiferice ale negustorilor, comercianților și funcționarilor de la 1900, descoperim un peisaj mai nuanțat. Ici, colo apărea cate un brăduț impodobit, iar sensul de cadou căpăta culoare și conținut pentru toți cei ai casei", spune istoricul Adrian Majuru. El mai precizează că existau colinde cantate de cetele mahalagiilor care se aventurau mai departe de casă, iar vizitele rudelor și prietenilor erau cultivate cu fiecare an in perioada sărbătorilor.

„Mai departe, către centrul orașelor și targurilor, pe marile bulevarde și arterele proaspăt modernizate, luminile și voioșia răzbăteau aproape din fiecare casă", mai povestește istoricul.

„Aveam mai multă inimă largă"

Acum, marile orașe ale țării și mai ales Capitala sunt impodobite de la inceputul lunii decembrie. Elementul de noutate a dispărut, insă, cu toate acestea, aprinderea luminilor pe bulevardul principal al Bucureștiului incă atrage mii de oameni. Familia Ioana locuiește in sectorul 5 de mai bine de 25 de ani. Petre este funcționar public, iar Ioana, soția lui, este administrator la o grădiniță.

Citeste si:

Ei au un băiat, Lucian (33 de ani), care este polițist, iar soția lui, Irina, este consilier juridic. Nepotul, George, este elev in clasa a III-a, și atat părinții, cat și bunicii speră că el va fi primul „non-bugetar". Toți locuiesc intr-un apartament din cartierul Rahova. Amintirile Crăciunurilor de pe vremea comuniștilor lipsite de belșugul de-acum sunt incă proaspete.

Dar la fel de proaspătă este și bucuria pe care o trăiau la fiecare sărbătoare. „Luam butelii cu trei zile inainte. Nu umblai cu sacoșa, duceai in geantă. Nu riscai să vadă cineva că ai luat ceva pe sub mană", iși amintește Petre cu nostalgie. Și din puținul luat „pe sub mană" era ușor să imparți cu prietenii. „Aveam mai multă inimă largă, veneau la noi tot felul de musafiri, era tare frumos.

Acum, in ziua de Crăciun suntem de cele mai multe ori numai noi, familia. Dar este bine, pentru că ne ințelegem, iar George oricum aleargă pe aici cu cadourile. Incepem ziua cu o țuică fiartă și apoi intindem masa", descrie Ioana ziua de Crăciun.

Colindele pe stradă, un obicei aproape uitat

Cetele de Irozi, colindători de la mahala, nu ajungeau vreodată in centrul orașului, explică Adrian Majuru, pentru că acesta „era spațiul cosmopolit al protipendadei, orașul oficial, cu pretenții și prețiozități". Sărbătorile erau „gustate" in saloanele restaurantelor sau varieteurilor inchiriate din timp, iar ținutele de sărbătoare pregătite la randul lor cu luni bune inainte imbrăcau o lume unită in veselia imprejurărilor, dar foarte diferită in aceea a intereselor.

Situația nu s-a schimbat prea mult. Ceea ce le lipsește azi bucureștenilor este bucuria de a primi colindătorii. „Veneau pe vremea lui Ceaușescu vecinii cu copii de mană și ne cantau colinde, era altfel. Acum abia ne cunoaștem vecinii, suntem mai distanți unii cu alții. Ce e drept, după o zi de muncă și două ore in trafic, nu prea iți mai arde de socializare", spune Petre.