Pana sa fie condamnat la 15 ani de detentie, Alexandru nu pusese in viata lui pensula pe o panza. Iar in scoala cele mai mici note le avea la desen. Acum, toti gardienii il privesc ca pe un adevarat pictor. Alexandru Haragus este unul dintre cei peste 20 de condamnati care si-au prezentat ieri creatiile la Biblioteca Centrala Universitara (BCU) in cadrul expozitiei „Sarbatorile de Iarna dincolo de gratii”. Expozitia cuprinde cateva zeci de creatii ale unor condamnati: picturi, sculpturi, goblenuri, creatii abstracte.

„Uneori stau zile intregi in fata panzei si nu ma pot apuca de treaba pentru ca nu-mi apare nimic”. In Penitenciarul de la Gherla, Alexandru a petrecut ceva timp pana sa termine pictura „Identitati paralele”, una din lucrarile castigatoare ale Concursului international de arta pentru puscariasi 2005-2006.