Iarna si-a intrat in drepturi in aproape toate zonele tarii, insa in unele judete nordice si in Bucuresti aridicat probleme autoritatilor

Bucurestiul, dar nici celelalte regiuni ale tarii nu au scapat de accidente si tamponari. Potrivit Directiei Generale a Politiei Rutiere, la nivel de tara nu exista o situatie statistica a tamponarilor, dar sunt de ordinul sutelor. Mai grav este insa faptul ca, din cauza accidentelor produse pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, un om a murit si alti sase au fost grav raniti in cinci accidente grave petrecute in zonele unde a nins abundent.

Potrivit Cotidianul, si in Bucuresti este o situatie anormala de intampinare a iernii. Promisiunile ministrului Transporturilor si ale primarului general al Capitalei, conform carora deszapezirea drumurilor va fi efectuata la timp, s-au dovedit, la prima ninsoare, niste glume.

Prima ninsoare a provocat joi si vineri blocaje serioase ale traficului pe cele doua autostrazi din Romania. Cu trei saptamini in urma, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, ameninta: "Faptul ca nu s-au incheiat contracte de deszapezire pe toate drumurile nu ne va impiedica sa deszapezim. Sefii de sectie raspund cu capul de modul cum se realizeaza deszapezirea. I-am anuntat ca ii voi schimba pe loc daca nu se mobilizeaza, iar la nivelul regionalelor, daca vom avea mai mult de doua judete in care vor fi probleme cu zapada, isi vor scrie pe loc demisia directorii de regionale", declara ministrul. Ludovic Orban a numit vineri o comisie care sa investigheze modul in care s-a efectuat deszapezirea celor doua autostrazi, insa seful acesteia, Marin Ionescu, nu prea stie ce va investiga. Intrebat care a fost joi situatia pe autostrada A2, acesta a spus ca nu stie. "De citeva luni ma ocup de investitii, nu de intretinere, asa ca nu pot sa va spun ce a fost", a explicat acesta.

Conform Adevarul, Autostrada Bucuresti- Pitesti a fost transformata in "patinoar". Zeci de masini s-au tamponat pe Autostrada Bucuresti-Pitesti care, din cauza poleiului, s-a transformat in cateva minute intr-un patinoar. Politistii spun ca, de joi seara pana aseara, s-au inregistrat aproximativ 50 de tamponari pe A1. Un autobuz a derapat si s-a rasturnat pe marginea drumului, iar un tir a derapat si a blocat o banda de circulatie.


La kilometrul 77, doua persoane au fost ranite intr-un accident si au ajuns la spital. Soferul unui autocar nu a redus viteza si s-a lovit de un microbuz plin cu pasageri. Autocarul s-a rasturnat pe partea dreapta, in afara partii carosabile a autostrazii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.