In cea mai lunga noapte a anului, 21-22 decembrie 1956, se stingea un poet. Se intampla la 11 zile dupa ce suferise un bizar accident asteptand tramvaiul si la 20 de zile dupa ce implinise 21 de ani. Deja la spitalul Coltea in dimineata lui 10 decembrie, diagnosticat cu "traumatism al coloanei vertebrale, paraplegie", i-a dictat prietenului Aurel Covaci urmatoarea poezie: "Pasarea cu clont de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat./ Nu mai pot s-o mangai./ M-a strivit/ Pasarea cu clont de rubin./ Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin/ Ciugulind prin tarana/ Vor gasi poate/ urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa..."

Cele doua ipoteze

Desi nu se stie ce dovedeste aceasta moarte, ea a cutremurat colegii de generatie si scriitorii consacrati. Un poet "cu stea in frunte", o promisiune ca poezia se va schimba si va apuca o alta cale, sau, cu o formula cu care l-a consacrat Eugen Simion, "buzduganul unei generatii". Ipotezele despre aceasta moarte, pe care nimic n-o anuntase, sunt doua.

Citeste si:

Cea oficiala si cea mai raspandita, conform careia, fiind invaluit in aburii alcoolului, poetul ar fi alunecat, fatal, intre bordura si platforma statiei de tramvai Coltea, in seara in care se indrepta, in secret, spre locuinta balerinei Marie Polevoi, pe care o cunoscuse la Capsa chiar in seara aceea si a carei invitatie o acceptase.

A doua ipoteza, argumentata de mai multi prieteni ai poetului si oameni de litere, este ca, devenind incomod pentru sistem, desi fusese un adept sincer al idealurilor comuniste, poetul trebuia eliminat. Argumentele acestei ipoteze sunt stranse in mai multe volume, dintre care amintesc cateva: "Hora mortii. Consemnari despre prietenul meu Nicolae Labis", de Imre Portik, "Timpul asasinilor. Documente si marturii despre viata, moartea si transfigurarea lui Nicolae Labis", de Cezar Ivanescu si Stela Covaci, sau, cel mai recent, "Nicolae Labis", de Florentin Popescu.

Imre Portik reda in volumul sau conversatia pe care a avut-o cu poetul vizitandu-l in spital: La intrebarea "Cum ai putut sa cazi sub tramvai, treaz?", Labis a raspuns: "Nu am cazut singur, am fost imbrancit din spate de cineva. N-am avut timp sa ma uit inapoi, pentru ca imbrancitura m-a proiectat, cu bratele ridicate, pe gratarul dintre vagoane. (...) Dar las' ca ma ridic eu din patul asta si atunci l-oi dibui eu. Ai sa ma ajuti in treaba asta?" Lucru pe care l-a repetat, de altfel, nenumaratilor prieteni care l-au vizitat in ultimele zile de viata. Si Stela Covaci, sotia bunului prieten Aurel Covaci, marturiseste in mai sus amintitul volum: "Labis nu mai vrea sa scrie lozinci, nu mai dorea minciuna. Era destul de incomod pentru Securitate, avea charisma, har, geniu."