Spectacolul de opera, reprezentat in cadrul Festivalului International de Teatru “Interferences”, a avut premiera la sfirsitul lunii octombrie 2007. Desi are un singur act, opera “Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini este una pretentioasa, cu un dozaj potrivit de teatru si opera, ceea ce solicita, in egala masura, calitatile vocale si interpretative ale actorilor. Insa forta spectacolului regizat de Silviu Purcarete vine mai ales din dimensiunea teatrala, care epuizeaza registrul grotescului si capteaza interesul publicului printr-o atentie aproape obsesiva pentru detaliu.


Rafinamentul si chiar pedanteria viziunii scenice a lui Purcarete nu incordeaza insa nervii spectatorului, ci lasa loc pentru un umor suculent, firesc, obtinut, in mod special, din mima si pantomima actorilor, ca si din comicul de situatie. Spectacolul incepe cu o scena care se anunta macabra: trupul livid al lui Buoso Donati este pregatit pentru ritualul funerar, iar cei insarcinati cu acest lucru ba il scapa pe jos, ba il rasucesc in tot felul de pozitii bizare. Se zvoneste ca raposatul si-ar fi lasat intreaga avere unei manastiri, iar rudele care se aduna la pomana trintesc si pufnesc, agitate din pricina testamentului modificat pe nepusa masa.

Este o scena care se prelungeste mult si care ar fi relevanta pina si pentru cel care ar privi un simplu stop-cadru: costumele si machiajul actorilor (realizate de Helmut Sturmer) stirnesc un haz interminabil. Mai toate interpretele au ochii incercanati prin machiaj, aproape ca nu se pot misca de atitea valuri negre, care le acopera palarii cu aer de pasare de noapte si cu dimensiuni greu de crezut, straturi peste straturi de fuste fosnitoare, manusi complicate si bijuterii masive. Personajele “rad” mincarea si bautura cu o viteza fantastica, doamnele imbracate pompos renunta la eticheta si isi ingroapa aproape toata fata in cite o bucata de carne, iar unele dintre ele se cearta si se imping pentru un loc mai bun la masa cu cite o sticla de vin pe jumatate golita in mina.