La o cautare pe Amazon a titlului „Cum repara soldatul gramofonul“, ti se mai sugereaza sa iti completezi cosul de cumparaturi cu tot felul de ghiduri practice despre reparatii si indrumare tip do it yourself. Un lucru asemanator se intimpla si in 1967, cind scriitorul american Richard Brautigan publica „La pescuit de pastravi in America“, volum pe care multi librari l-au asezat imediat pe raftul cartilor despre hobbyuri. Cu toate acestea, in ambele cazuri este vorba despre fictiune si despre cum poate fi aceasta deturnata, chiar si intr-o masura foarte mica, prin titlu.


„Cum repara soldatul gramofonul“ nu este, asadar, un tutorial despre reparatii casnice, ci un roman care anul trecut, cind a fost lansat in Germania, a facut furori. Prin aceasta carte si-a facut Sasa Stanisic debutul, pentru care a fost nominalizat chiar si la Deutscher Buchpreis si care s-a tradus, in decurs de un an, in douazeci de limbi. La 28 de ani, Stanisic, care s-a nascut in Bosnia, pentru a pleca, la 14 ani, alaturi de familia sa, in Germania, rescrie, folosindu-se de trambulina fictiunii, istoria unei familii care traverseaza razboiul din fosta Iugoslavie. In ziarul german „Die Welt“ se vorbeste despre aceasta carte ca despre „un manual de istorie a unei patrii pierdute si un album de familie plin cu instantanee tragicomice“, iar alte publicatii ii atribuie numai insusiri din familia calitatilor greu de pus la indoiala.

Toate aceste etichete pe care criticii le-au atasat lui Stanisic si romanului sau sint, ce-i drept, greu de dezamorsat. Scrisa din perspectiva lui Aleksandar, un copil dintr-un orasel bosniac, povestea pune cap la cap momente din istoria familiei sale, pornind de la amintirile din vremurile de pace, cind exista „Un dinozaur pentru copii,/ dinozaurul care le cinta Internationala/ lui Tito si clasei muncitoresti“. Pe atunci, Aleksandar nu-si dorea sa-l cheme Alexander, cum isi va dori mai tirziu, cind va pleca alaturi de parintii sai in Occident, si invata de la bunicul sau sa-si exerseze imaginatia nascocind povesti care, daca la inceput ii exasperau pe profesorii ahtiati dupa realism socialist, mai tirziu ii vor folosi din plin ca instrument de reconfigurare a istoriei.