Copiii din localitatea botosaneana Burlesti si-au pus la usa cizmele de cauciuc si ghetutele fara talpi, asteptand in aceasta noapte ca Mosul sa treaca si pe la ei.

Ei strabat in fiecare zi 12 km pana la scoala si inapoi prin paduri si locuri salbatice. Inspectoratul Judetean Scolar si Primaria Gorbanesti n-au miscat un deget pentru a-i ajuta pe acesti copii.
Peste 40 de copii viseaza cu ochii deschisi ca vor ajunge oameni mari. Unul se vede doctor, altul profesor, altul bucatar sau electrician. Cel mai mare baiat din sat are 14 ani, dar cu totii par maturizati inainte de vreme. „Viata la noi in sat e grea. Nici Mos Nicolae nu ajunge an de an, ca nu poate trece de noroaie", spune trista Madalina Schiba, o copila de 10 ani, la care Mosul nu a mai ajuns din clasa I.

„Trebuie sa invatam ca sa putem scapa din sat"

In satul Burlesti exista doar o scoala primara cu patru clase, in care invata doar 30 de boboci. Restul copiilor trebuie sa strabata zilnic un drum lung de 12 kilometri, trecand si doua dealuri, pana in comuna Gorbanesti, unde „se face gimnaziul". De microbuz scolar nici nu poate fi vorba, „ca nimeni nu isi baga masina pe aici pentru noi", dupa cum spune Marieta Pavlita, una dintre elevele de clasa a sasea.
Asa se face ca, zilnic, 45 de elevi cu varste cuprinse intre 10 si 14 ani fac naveta intre sate doar ca sa invete carte. „Facem sase kilometri dus si sase intors, daca o taiem peste dealuri. Cam in doua ore si jumatate ajungem, daca mergem repede si nu e inzapezit. E greu, dar ne-am obisnuit deja. Trebuie sa invatam ca sa putem scapa din sat", spune Radu Schiba, „seful" grupului.

Se trezesc de la ora 5 ca sa ajunga la scoala

In fiecare dimineata, la ora 5.00, se da desteptarea in sat. Rand pe rand, luminile se aprind, iar copiii se pregatesc de scoala. „Le mai pun la pachet cate ceva. O bucata de paine, cateva clatite, ca pleaca la cinci si jumatate si se intorc acasa pe la patru dupa-amiaza. Adica dupa aproape 12 ore", spune Ilenuta Schiba, mama lui Radu.

Citeste si:

„Caini si oameni rai ne fugaresc"

Nici gerul, ploile sau distanta mult prea mare pentru un copil nu reprezinta impedimente. „Sunt porci mistreti dintr-aia rai. Acum nu au iesit ca nu a nins, dar in doua saptamani ne intalnim cu ei. Te mananca de viu, mi-a zis tata. Mai sunt si caini si oameni rai care ne fugaresc pe dealuri. De astia ne este frica, nu de doua ore de mers, ca ne-am obisnuit si stim acum toate scurtaturile", spune Radu.
O pereche de papuci nu rezista o saptamana

Marieta, eleva in clasa a sasea, a rupt deja opt perechi de papuci de la inceputul anului scolar. Numai de cand a dat frigul, parintii i au cumparat trei perechi de ghetute. „Ne raman talpile prin garle oricat de buni ar fi papucii. E noroi, apa si drum lung.

Oricat ne-am feri, tot se distrug. Ajung acasa cu talpile ghetelor in mana si uda la picioare. Saptamana trecuta mi-a mai cumparat mama o pereche de ghete. A plouat mult si s-au dezlipit. Le-a mai peticit tata, dar acum nu mai am ce purta. Trebuia sa le curat bine si sa le pun la usa, ca Mos Nicolae sa le umple de dulciuri. Eu ce sa mai pun acum, talpile?!", spune copila plangand.