Cum contribuie natiunile la „aplatizarea" planetei? Revista internationala „Foreign Policy" are o reteta a ei de masurare, si anume Indexul Globalizarii. Sunt luate in calcul elemente mergand de la deschiderea economica la numarul de acorduri politice internationale semnate, de la contributia la comertul global sau la misiunile de pace ale ONU pana la dezvoltarea serviciilor de internet, de la banii trimisi de emigranti acasa si pana la calatoriile personale sau chiar numarul de telefoane date in strainatate. In acest clasament mondial, Romania se afla pe locul 36 din 72 de tari luate in calcul - deci, undeva pe la mijloc.

Intr-o „zona gri" a globalizarii, daca ar fi sa ne amintim de o expresie care ne dadea fiori pana sa ne vedem inclusi in „structurile euroatlantice". Sau - ca sa privim la jumatatea plina a paharului - intr-o zona a competitorilor cu potential, adica exact pe acele locuri din pluton de unde oricand se poate lansa sprintul devastator. Nimeni nu are cum sa nege potentialul Romaniei - romanii, cu atat mai putin -, dar pentru un sprint reusit este nevoie mai intai de o evaluare realista a piedicilor. Una, cel putin, pare a fi de ordin obiectiv.

In topul contributiei natiunilor la globalizare, primele sase locuri sunt ocupate de tari „mici" - Singapore, Hong Kong, Olanda, Elvetia, Irlanda si Danemarca. De-abia apoi vin Statele Unite si Canada, dupa care se aliniaza doua aparitii surprinzatoare - Iordania si Estonia, „tigrul baltic" caruia „Foreign Policy" ii acorda o atentie speciala in analiza consacrata Indexului Globalizarii. Cand esti „mic", piata interna este si ea redusa, resursele naturale sunt adesea insignifiante, iar posibilitatile locuitorilor de a obtine satisfactii de ordin economic, social si chiar cultural nu sunt nici ele dintre cele mai numeroase.

Natiunile mici sunt printre primele care se vad obligate sa participe la schimbul global. Produsele si serviciile lor sunt obligate sa iasa in lume tocmai din cauza dimensiunilor mici ale pietelor interne, iar oamenii circula mult in afara granitelor. A fi „mare" in aceasta lume a animalelor mici cu sange cald poate fi un handicap. El nu poate fi depasit decat printr-un angajament cat mai larg de deschidere economica spre exterior - aici liberalizarea impusa de aderarea la UE ne ajuta -, dar si printr-un efort de descentralizare interna.


Mai multe centre mici de decizie egal mai multe solutii inteligente, adesea transfrontaliere.Aruncandu-ne din nou privirea pe Indexul Globalizarii, observam ca Romania primeste note proaste la calitatea si gradul de securizare al serviciilor de internet, precum si la transferuri guvernamentale (cel mai rau stam, de fapt, la participarea in cadrul trupelor ONU de mentinere a pacii, handicap pe care il compensam in oarecare masura prin angajamentul NATO in Afganistan sau prin cel din coalitia prezenta in Irak). Dar sa revenim la internet si la transferurile guvernamentale.