Filmul dumneavoastra are titlul "Ce mai faceti? Faceti bine?!". De ce l-ati numit asa?

Irina Pacurariu: Cu doua luni in urma,cand am inceput sa ma gandesc la el, as fi spus ca este despre patru tineri care, fiecare in propria lui poveste, s-au trezit posesori ai unui diagnostic de care nu se vor putea scutura vreodata. Erau condamnati sa ispaseasca vinovatia unor anonimi care i-au infectat cu cel mai temut virus al secolului XX - virusul HIV. Viata fiecaruia dintre cei patru a devenit un cosmar dupa ce si-au descoperit aceasta boala dar, absolut neasteptat si uluitor, fiecare si-a intors destinul prin puterea vointei si a personalitatii. Acum, cand fac montajul, cand vad toate marturisirile pentru a nu stiu cata oara, starea pe care o capat este ca va fi un film despre "noi si voi", despre doua lumi care nu s-au privit niciodata in ochi si care au sfarsit prin a se ignora. Am inceput sa inteleg asta pe masura ce i-am cunoscut pe cei care au pus la cale proiectul "Promisiune pentru viitor", prin care sprijina tinerii seropozitivi sa duca o viata cat mai normala si mai demna, acceptati, respectati si integrati in comunitate. Prima reactie pe care am avut-o, recunosc cu rusine, a fost sa intreb: "Cum, acesti tineri mai traiesc? Au supravietuit?" Nimeni nu le dadea o asemenea speranta de viata, majoritatea fiind infectati putin inainte de 1989 sau imediat dupa. Acum va spun ca este un documentar despre trei studente si un talentat realizator de filme care stiu ca noi suntem mult mai vulnerabili ca ei, pentru ca ei au intelepciunea de a sti ca maine nu este neaparat o zi pentru toata lumea.

Copiii infectati cu HIV in acea perioada au fost numiti "fenomenul romanesc". Care au fost ratiunile unei asemenea incadrari?

Pentru ca asa sunt cunoscuti in strainatate copiii romani infectati in spitale, in perioada '88-'92, prin utilizarea incorecta a instrumentarului medical. Este o epidemie specifica Romaniei, primele cazuri au aparut in Constanta, Giurgiu, Bucuresti, dar apoi in toata tara. Subtipul F al virusului HIV, care se gaseste in Romania, mai e recunoscut doar in Brazilia si Africa Centrala. Dar acest subtip le-a dat copiilor viata lunga. Cati ani or sa traiasca? Nu stie nimeni si nici n-a prevazut-o cineva. Personajele acestui documentar fac demonstratia ca Romania a mai fost luata o data prin surprindere, si ca exista mii de oameni, o generatie, ajunsi la varsta la care societatea trebuie sa accepte ca ei vor sa munceasca, sa creeze, sa existe.