Atunci, ce ar putea fi? Probabil, mai mult un ecou de sentiment, devenit intotdeauna mai acut pentru acea zi de 2 decembrie 1950, cand ne-a parasit definitiv. Exista, ma gandesc, diferente evidente intre cei care, de-a lungul vietii lor, l-au intalnit, si i-au fost aproape sau, macar, l-au ascultat cantand intr-o sala de concert, sau intr-o alta imprejurare daruita cu har. Dar exista si diferente intre cei care nu au avut sansa aceasta si... totusi il cunosc. Pentru acestia, din care fac parte si eu, adica cei probabil asezati in timp dincoace de drumul existential al artistului, cunoasterea este, mai mult sau mai putin, rodul intamplarii. Al unei intamplari controlate. Poate ca da, poate ca nu...

Dar, in fapt, nu este important cum, si mai cu seama cand ai inceput sa-l cunosti Dinu Lipatti. Este mai important si ce cunosti despre el. Mi se pare ca Dinu Lipatti este o prezenta dintotdeauna a vietii noatre afective si spirituale. Cum sau de ce? Sunt intrebari la care nu exista un raspuns. In ce fel exista pentru tine, pentru mine, Dinu Lipatti ? O prezenta datatoare de liniste. Nici Rubinstein, nici Gieseking, nici Cortot nu iti ofera acest confort sufletesc. Lipatti te locuieste in taina si cu calm. Muzica sa, muzica pe care o creaza atingand claviatura, nu te agita, nu te framanta, nu te dezamageste, nu te exalta spectaculos. Muzica lui Lipatti ESTE !

Exista oare vreun sistem de a-l cunoaste pe Lipatti, capabil sa ni-l restituie, sa il faca familiar noua si, mai cu seama, celor foarte tineri? Multi mi se pare ca nu stiu ca el nu mai traieste, unii nu stiu ca Lipatti a fost vreodata. Poate, printre acestia sunt persoane importante, poate nu. Ies pe strada si intreb de Dinu Lipatti. Cine imi raspunde? Toate sunt iluzii...

Citeste si:

Mai adevarata mi se pare ideea ca la destinul lui Lipatti, asa cum spunea Schumann despre Brahms cel tanar, “au vegheat gratiile si eroii...” Cine anume, ma intreb, asa cum probabil au facut-o si altii. Mi se pare ca, pentru tanarul Dinu, acestia sunt trei Mari Artisti Romani, fiecare raspunzator de o anumita inzestrare a lui. Pentru Muzica - George Enescu, pentru Creatie - Mihail Jora, pentru Pian - Florica Muzicescu. Nu vom sti niciodata unde avea sa ajunga genialul muzician daca, la numai 33 de ani, nu i se frangea viata. Aici, la pian, era intr-adevar, definitiv. Urmarea faptei sale ne convinge pe noi, romanii, ca prin Lipatti avem drept de proprietate imprescriptibil pentru „Concertul” de Grieg, cateva dintre Valsurile lui Chopin si „Sonata in La minor” de Mozart. Definitiv, aceste muzici ne apartin, pentru ca romanul Lipatti le-a recreat atingand sublimul. Ce uitam gandind la Dinu Lipatti? Recursul la memorie.

De ce nu se afla nicaieri Muzeul Lipatti, gazduind una dintre marile glorii ale Romaniei ? Sirul de intrebari retorice ar putea continua cu disparitia prin faliment a ideii unui Concurs care sa-i poarte numele. De mai multa pretuire manifestata prin fapte de memorie se bucura marele artist in Elvetia.
Cine a fost Dinu Lipatti ? Cred ca a fost... nu, mai bine spus cred ca Este un inger care poata numele acesta.

Spre binele nostru... in vesnicie.