Dupa readucerea pe afis a baletului 'Frumoasa din Padurea adormita' de Ceaikovski (o productie... 'frumoasa' dar... 'adormita' sub aspect interpretativ), Opera Nationala Bucuresti a propus, in 24-25 noiembrie, reluarea unui alt titlu de referinta - opera "Samson si Dalila" de Saint-Saens -, lucrare pusa in scena in 1992 in regia lui Hero Lupescu, maestru care a murit inainte de a-si revedea una dintre creatiile preferate.
Monumentala, cu decoruri adesea fastuoase (in special ultimele acte) si costume elegante, definind sugestiv personajele (scenografia Viorica Petrovici), cu lumini si proiectii de mare efect, montarea se dovedeste si acum extrem de atractiva in plan vizual, in concordanta cu splendoarea partiturii muzicale. Dorinta directorului Catalin Ionescu-Arbore de a aduce, in stagiune, cat mai multi oaspeti (cel putin in principiu) de calitate s-a concretizat si de aceasta data, rolul Samson fiind sustinut, in prima seara, de catre tenorul turc Efe Kislali, impresionand, in registrul mediu, prin timbrul generos, masiv, aproape baritonal, dezamagind insa prin tehnica deficitara (determinand, in pasaj si acut, diminuarea intensitatii vocale), desi am apreciat intentia de a fi "in stil" si de a contura personajul cu acuratete; iar a doua zi, rolul a fost "preluat" de catre Marius Budoiu, clujean cunoscut pentru glasul liric, dar robust, muzical, cu o frazare rafinata, partenera fiindu-i mezzosoprana Liliana Ciuca, invitata din acelasi oras transilvan, etaland o voce de asemenea lirica, bine condusa, cu intentii interpretative in concordanta cu miscarea scenica de "cadana" superba, realizand astfel un cuplu echilibrat, poate mai putin penetrant ca amploare, dar cuceritor ca aparitie.

Intamplator, in prima seara oaspetele turc si mezzosoprana Ecaterina Tutu au fost impozanti scenic, cu voci enorme, publicul avand astfel prilejul sa compare doua versiuni foarte diferite; am reascultat cu placere glasul splendid al solistei ONB care, intr-o certa revenire de forma, a demonstrat inca o data ca este deopotriva artista, reusind sa creeze momente dramatice sau insinuante adecvate structurii personajului Dalila. Personajul Batranului evreu a fost intrupat succesiv de Pompeiu Harasteanu -aducand caldura, siguranta si interiorizarea ceruta de partitura -, apoi de Horia Sandu, mai agresiv si monocolor ca expresie, in Marele Preot am regasit duritatea aspra (si... nu e pleonasm!) a baritonului Stefan Ignat, etaland prioritar amploarea vocala, "ingrosand" oarecum datele scenice, apoi am remarcat cu placere si surprindere ca Eugen Secobeanu (de la Cluj) este foarte adecvat personajului, avand un timbru calitativ, "intunecat", metalic, dar si incisivitate. In Abimeleh au aparut Mihnea Lamatic, respectiv Octavian Vlaicu (de la Opera din Timisoara) pe care sincer l-am preferat si pentru frumusetea timbrala, si pentru maniera de cant, Daniel Filipescu si Florin Simionca au sustinut, alternativ, rolul Filisteanului II, iar Lucian Corchis a fost Primul Filistean si Teodor Ilincai - Solul.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.