Social • 27 Noiembrie 2007 • 02:17
Invitat la Bucuresti de Institutul Cultural Roman, editorul lui Cartarescu din Franta, Olivier Rubinstein, povesteste pentru Cotidianul cum l-a citit pentru prima data pe scriitorul roman.

V-ati facut deja o imagine asupra peisajului literar contemporan din Europa Centrala si de Est?

Da. Si deloc intimplator: sint, intr-un fel, atasat de aceasta zona a Europei pentru ca am radacini aici. O bunica a mea s-a nascut la Iasi. In plus, dintotdeauna am citit foarte multa literatura scrisa in aceasta zona culturala, in special rusi, si, in timp, au inceput sa imi placa genurile literare de aici. Apoi, la editura Denoel au fost traduse romane unguresti, romanesti si chiar scrise in idis.

Deci traduceti in special romane in care regasiti teme exotice, cum ar fi cele din Europa postcomunista.

Da, daca imi veti recomanda un scriitor roman sau rus care scrie ca un scriitor american, nu ma intereseaza prea mult. Si adevarul este ca gasesc adesea scriitori din aceasta zona a Europei care incearca sa imite un Bret Easton Ellis si asta nu mi s-a parut deloc interesant. Dimpotriva, mi-a placut foarte mult Mircea Cartarescu, pe care l-am citit pentru prima oara acum 15 ani, pentru ca avea un stil nemaiintilnit.

Cum ati auzit prima data de Mircea Cartarescu?

L-am descoperit pe Cartarescu datorita unui vechi prieten de-ai mei, care, din pacate, nu mai traieste: Ovid S. Crohmalniceanu, pe care l-am considerat un mare critic literar si profesor de literatura. Am avut o relatie foarte strinsa cu Crohmalniceanu si, dincolo de relatia strict profesionala, ne lega o prietenie puternica. Acest critic mi-a zis la un moment dat: „Daca ar fi sa alegi un singur autor din literatura romana pe care ar trebui sa-l citesti neaparat si sa-l publici, acesta ar fi, fara discutie, Mircea Cartarescu“. N-am pus la indoiala sfatul prietenului meu si asa se face ca, acum 15 ani, inainte de a cumpara drepturile de autor, am platit o traducere a unui capitol din volumul „Visul“ de Mircea Cartarescu. Ei bine, citind cele 30-40 de pagini, am trait impresia ca aveam de a face cu ceva iesit din comun, un stil extrem de original, care nu semana cu nimic din ce citisem eu inainte. Si mi-am asumat toate riscurile: nimeni nu il cunostea pe atunci pe Cartarescu, nu fusese tradus nicaieri.

Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.