Toate schimbarile de directie si toate "patologiile" au demonstrat, ca nu se poate face arta doar de dragul unei estetici imuabile (pre)gandite si (pre)stabilite, legile ei fiind adesea supuse si umorilor timpului. Publicul s-a schimbat de asemenea, iar story-ul a incantat si a dezincantat in functie de empatii, pregatire, reflectie s.a.m.d.

In artele vizuale romanesti se constata din '90 incoace (vorbind de artistii cu adevarat importanti), un plus de sacralizare a gesturilor, o insingurare, un autocontrol magic, o desprindere de gregar si o cautare a unor noi centre de greutate in opera. Insesi putinele grupari care exista isi consuma intr-o tacere rareori tradata de intruziuni zgomotoase, vocatia.

Atelierul, spatiul-cochilie al artistului, aduna lacom si matern, imagini si forme, teoretizari si sintagme, intrebari si solutii.