- Ati revenit de la Venetia, unde ati fost directorul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica. Sa incepem cu istoria lui.

- Institutul, infiintat de Nicolae Iorga intr-un vechi palat renascentist - Palazzo Correr -, si-a inceput activitatea in 1930, cu menirea sa primeasca cercetatori romani dornici de cunoastere in domeniile umaniste, tineri care sa se instruiasca si sa poata, la randul lor, instrui pe altii. Statutul acesta a fost respectat pana in 1940, cand razboiul si tragica disparitie a lui Iorga au atras Institutul intr-un con de umbra, pentru ca sub comunism institutia sa nu mai functioneze deloc. Dupa redeschiderea lui in 1992, Institutul si-a reluat misiunea culturala. Din 1999, a primit bursieri romani si a scos periodicele de specialitate, "Anuarul" si "Caietele Casei Romane". Venetienii il numesc cu duiosie Casa Romena si se simt "ca acasa" in salile de expozitii, la concerte, la conferintele din saloanele Palatului Correr. Institutul functioneaza si ca lectorat de limba, literatura si civilizatie romaneasca pe langa Universitatea "Ca' Foscari" si este inclus in circuitul academic al Italiei. Prin comorile de arta adapostite, prin periodice, prin bursierii lui, prin programele variate, Institutul isi indeplineste in parte menirea.

- De ce in parte?

- Pentru ca exigentele Institutului Cultural Roman din Bucuresti, devenit intre timp patron spiritual al tuturor institutelor culturale din strainatate, sunt cu totul altele decat rosturile institutiilor romanesti din Italia si sper ca noi reglementari legislative sa schimbe cat de curand aceasta situatie. Este de dorit ca de activitatile erudite si de cercetare ale acestui institut sa se ocupe Academia Romana.

- Revenit, v-ati reluat functia de profesor universitar si de director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Romane.

- Centrul de la Cluj este o alta institutie draga mie, cu o frumoasa traditie, fondat de Silviu Dragomir, fost vicepresedinte al Academiei Romane. Marele istoric a creat in 1934 periodicul "Revue de Transylvanie", Centrul fiind deschis oficial abia in 1942. A avut o existenta meteorica (fiind desfiintat de comunisti in 1948), insa extrem de bogata in evenimente si carti si mai ales in oameni de mare valoare. Imediat dupa 1989, cativa intelectuali s-au gandit sa refaca Centrul in cadrul Fundatiei Culturale Romane, cu sprijinul lui Augustin Buzura. A reaparut revista "Transylvanian Review"/ "Revue de Transylvanie", ajunsa in cel de al 16-lea an de aparitie, trimisa peste tot in lume. Centrul si-a cucerit un loc specific, de mare prestigiu, intre institutiile care se ocupa de studii regionale in noua Europa.

- Care sunt preocuparile stiintifice?

- Centrul de Studii Transilvane are obiective precise de cercetare a trecutului si prezentului Transilvaniei, a etnografiei sale, a dreptului, a lingvisticii si literaturii tuturor locuitorilor zonei, in contextul spatiului romanesc si central-european. Publicarea rezultatelor se face mai ales in limbi de mare circulatie spre a face cunoscute strainilor istoria, cultura si civilizatia Transilvaniei.

- V-ati specializat in istoria Evului Mediu. De unde preferinta pentru acel "ev intunecat"?

Citeste si:

- Gustul pentru istorie mi-a fost deschis de profesorii mei si de ambianta Brasovului, unde traditia este la ea acasa. Ca elev, am perceput Evul Mediu ca pe un timp de lumina si nici o clipa nu mi-a trecut prin minte sa-i zic "intunecat". Abia la facultate, la Cluj, am auzit de "Evul Mediu intunecat". Am citit apoi cartea lui RŪgine Pernoud, "Pour en finir avec le Moyen Age" (1977), din care m-am convins ca aveam dreptate in adolescenta: Evul Mediu este plin de luminile catedralelor, ale codicelor, ale muzicii gregoriene, ale frescelor etc. Doar ca noi, oamenii, privim adesea epocile trecute prin prisma mentalitatii noastre de astazi, ceea ce este gresit.

- Sa inteleg ca este un fel de lectie pe care o desprindem din Evul Mediu?

- Da, Evul Mediu ne invata sa ne transpunem in epoca si sa nu-i cerem trecutului ceea ce ne-ar placea noua, cu mintea noastra de azi. Cred ca istoricul medievist are aceasta intelegere a lumii. Am ales studiul Evului Mediu si pentru ca sunt un cautator al echilibrului. De aceea imi place dictonul roman "aurea mediocritatis", pe care unii dintre contemporani, grabiti, il traduc: "mediocritatea e de aur". Nu este asa! Calea de mijloc este cea de aur si ea este cel mai greu de gasit!

- Definind virtutea, Aristotel spunea ca acest mijloc este o culme.

- Absolut! Calea de mijloc este de fapt cea mai inalta. Napoleon zicea ca "de la sublim la ridicol nu-i decat un pas". E asa de greu sa ajungi la perfectul echilibru, incat risti mereu, fie sa nu-l atingi niciodata, fie sa te prabusesti indata ce l-ai atins. Dar, dincolo de asta, Evul Mediu ofera metodologia profunda a cercetarii istorice. si mai ofera un lucru extraordinar: echilibrul surselor, mult prea putine pentru specialistul in istorie veche si mult prea multe, coplesitoare, pentru un istoric al prezentului. Studiate cu tehnica de specialist, cu tenacitate, "tenebrele" Evului Mediu ni se descopera, ne apropie de adevar. Adevarul absolut nu-l detine decat Dumnezeu. Noi, muritorii, descoperim doar adevaruri relative. Asta nu inseamna ca trebuie sa nu mai cautam, dimpotriva, numai cautand ne apropiem de adevar!

- Cum interpreteaza un medievist procesul de mondializare?

- Revenind la problema echilibrului si a caii de mijloc, eu cred ca mondializarea nu e o inventie a lumii noastre. Nu caut antecedente, dar consider ca epoci de globalizare si de provincializare au existat mereu, ca-n ciclurile lui Gianbattista Vico. Primul exemplu de globalizare este Imperiul Roman, care s-a intins pe trei continente si care a impus o limba comuna si o moneda comuna. A urmat in Evul Mediu o lume de localisme si particularisme, tutelata de doua idei universale, una sustinuta de Biserica, cealalta de Imperiu. Cel putin ideea monedei unice si a unei limbi de comunicare unice fac parte din patrimoniul istoriei. Fireste, globalizarea contemporana este altceva, tinde sa fie mult mai mult, dar nu numai in bine.

- Sunteti optimist?

- Sunt optimist prin natura mea. Nu-mi pot imagina ca aceasta lume, atat de frumoasa din multe puncte de vedere, nu insemna nimic. si pentru ca imi place sa cred ca inseamna un dialog sublim, chiar daca nu ne este dat sa pricepem in adancuri ce inseamna asta, cred ca succesiunea generatiilor are un scop. Daca nu-l intelegem noi, il vor deslusi poate altii, iar aceasta speranta merita efortul de continuare a vietii...