Animalele au prins-o pe femeia in varsta de 49 de ani, intr-un moment de neatentie al acesteia, si au insfacat-o de dupa gratii, unul de umar si altul de zona fesiera. Atacul a fost atat de sangeros, incat leii au smuls bucati de carne din trupul ingrijitoarei.

Din fericire pentru angajata de la Zoo, i-au sarit in ajutor colegii de serviciu care au reusit sa indeparteze victima din ghearele felinelor. Aceasta a fost transportata de urgenta la Spitalul Judetean Braila unde a suferit o operatie.

Spaima femeii atacata de lei este justificata, dar acest incident, dupa parerea directorului Administratiei Pietelor Braila, Simona Draghincescu, ar fi putut sa fie evitat, daca angajata respectiva ar fi respectat normele de protectia muncii aflate in vigoare, specifice unei Gradini Zoologice.

“Petrea Constantina este vinovata de ceea ce s-a intamplat, pentru simplul motiv ca a ignorat faptul ca nu are voie sa stea cu spatele la animale si, mai ales, ca s-a aflat prea aproape de ele, chiar daca acestea se aflau in cusca. S-a apropiat prea mult de gardul de protectie si, probabil, o miscare mai brusca a determinat animalele sa atace. Noi suntem alaturi de ea, tinem legatura cu spitalul unde este internata si chiar astazi, mi s-a comunicat ca este in afara oricarui pericol. Luand in calcul ca angajata avea instructajul de protectia muncii efectuat, deja, nu ne explicam cum de a putut sa ignore anumite elemente care i-au pus viata in pericol”, a precizat Simona Draghincescu.