Ultimul roman al lui Ian McEwan, „Pe plaja Chesil“, a fost catalogat, din cauza cotatiilor astronomice pe care le avea la casele de pariuri, drept marele perdant al acestei editii a Premiului Man Booker. Cititorul insa nu are nimic de pierdut, ba dimpotriva, din frecventarea acestei proze, pe care unii au considerat-o prea scurta pentru a se incadra la categoria de „roman“ impusa de includerea pe lista nominalizatilor la Booker. E drept, „Pe plaja Chesil“ e departe de supraponderalitatea unui roman-fluviu, dar ce „pierde“ prin numarul mic de pagini compenseaza prin concentratia expresiei si condensarea povestii, care, la final, lasa cititorul cu senzatia ca „mai vrea“.

Premisele romanului lui McEwan sint departe de a fi spectaculoase: doi tineri proaspat casatoriti, Florence, fosta Ponting, si Edward Mayhew, se pregatesc sa petreaca noaptea nuntii intr-un hotel de pe plaja Chesil, in iulie 1962. Anul are o importanta cruciala, caci naratorul succesiunii de incidente in care consta actiunea romanului se plaseaza ferm in contemporaneitate si dedica destule eforturi si observatii critice impamintenirii cititorului in atmosfera conservatoare a debutului acelui deceniu. Ambii soti intimpina cu anxietate noaptea nuntii, fiind virgini si necunoscatori in materie de sex, dar ce parea la inceput o neliniste difuza asociata indeobste cu primele experiente carnale se transforma in-tr-un obstacol insurmontabil intre cei doi si in motiv de tragedie.