Noutatea acestei editii este reprezentata de concentrarea atentiei organizatorilor - Uniunea Criticilor Muzicali „Mihail Jora” - asupra unei singure sectiuni, care s-a dovedit de-a lungul anilor cea mai activa, prin interes si participare - sectiunea de arta vocala, Canto. Fiind un concurs de calificare, probele celor doua etape reprezinta un grad crescut de dificultate, cu un program ce cuprinde arii si lieduri reflectand perioada Baroc-clasica si, respectiv, perioada Romantic- Moderna. Juriul reuneste profesori si interpreti prestigiosi - Maria Slatinaru Nistor, Ionel Voineag, Bianca Manoleanu, Eleonora Enachescu de la UNMB, Liliana Dumitrache de la Liceul „Enescu”, Oana Andra de la Ministerul Culturii si Cultelor, Alexandra Mircea.

De remarcat si faptul ca acordarea premiilor a fost asigurata la aceasta editie de Primaria Sectorului I, prin domnul primar Andrei Chiliman, de Uniunea armenilor si personalitati ale vietii culturale - soprana Ioana Bentoiu din Elvetia, pianista Gerda Spiess, dr. Liliana Pavelescu, ing. Nicolae Georgescu. Consursul beneficiaza de parteneriatul media al Radio Romania Muzical, de sprijinul agentiei Marshal Tourism si al Institutului francez care a oferit cu generozitate, pentru desfasurarea celor doua etape si a galei de decernare a premiilor, sala de spectacole „Elvire Popesco”. Etapa a II-a va avea loc joi 22 noiembrie dimineata, la ora 11.00, iar gala - duminica, 25 noiembrie, tot la 11.00. Sunt indreptatit sa cred ca vom reusi iarasi, prin aceasta competitie, sa lansam nume noi in arta lirica romaneasca, asemenea editiilor anterioare dedicate tinerelor noastre talente muzicale.