N-avea decat opt ani cand a venit prima data la Bucuresti, o fetita cu ochi mici si negri pe strazile orasului, in 1981. O aparitie ciudata, nu vedeai pe-atunci prea multi ca ea. A revenit la 14 ani, cand „inca era Ceausescu", si-si aminteste ca nu reusea sa gaseasca prin magazine „sampon cu balsam".
In 1992, Kana Hashimoto si-a facut bagajele si a plecat cu totul din Tokyo, urmandu-si tatal, om de afaceri, in Romania. A fost prima japoneza care a urmat Academia de Teatru si Film, actualmente UNATC. Colaboreaza astazi cu Teatrul National „I.L. Caragiale" si cu Teatrul Act si joaca in serialul „Clanu' Spranceana" la Antena 1.

Atunci cand Yoshinori Hashimoto si-a adus pentru prima data familia in vizita in Romania, in 1981, Kana, fata lui cea mica, a dat nas in nas cu un obicei autohton: „Stiu ca stateam la Frola (n.r. - Hotelul Flora) si ca toti chelnerii erau innebuniti sa ma pupe. Si eu fugeam.

Nu-mi placea. Noi nu aveam obiceiul sa ne pupam. Dar eram fericita. Ma jucam cu un caine din gradina hotelului si eram fericita". Cu mintea fetitei de atunci, Kana isi aminteste ca Bucurestiul ii parea „foarte linistit fata de Tokyo" si ca n-a simtit problemele si lipsurile, „la hotel, gaseam tot ce aveam nevoie".
Abia intr-una din vizitele ce au urmat, Kana a avut contact cu Romania normala, cu oamenii de rand. „Stiu ca mergeam vara la mare si ca nu gaseam diverse lucruri, dar lucruri mici, gen sampon cu balsam".



„Recurs" si „apel", cuvinte noi

Citeste si:

Catre finalul liceului, a pus piciorul in prag si a convocat o sedinta de familie: „Le-am spus ca vreau sa plec in Franta la facultate, sa ma fac regizor de film. Tata mi-a zis: 'Intai, vino in Romania, stai un an, doi si, daca te acomodezi, te trimit in Franta>>".

Asa se face ca, la 19 ani, Kana si-a lasat la Tokyo mama si sora, pe Kazue si pe Aki, si si-a urmat tatal la Bucuresti. Un an pregatitor in Romania a facut ca vocabularul Kanei sa depaseasca etapa „Buna ziua" si „numarat pana la 10".

O intreb care-s ultimele cuvinte in romana invatate, caci Kana invata si-acum, si-mi raspunde ca „recurs" si „apel", dat fiind ca are niste probleme. Sunt chestiuni suparatoare, nu vrea sa le puna pe tapet. Nu vrea sa deranjeze.