Luni, Cotidianul va propune o viziune asupra lumii tibetane, o data cu noul volum din Colectia ENCICLOPEDICA, „Tibetul, o civilizatie ranita“, de Francoise Pommaret.

Cuvintul „Tibet“ apare pentru prima oara in literatura occidentala in relatarea de calatorie a unui explorator spaniol, Benjamin de Tudele. Plecat in Asia Centrala in secolul al XII-lea, el povesteste ca „la citeva zile de mers pe jos de la Samarkand se intinde provincia Tibet, unde padurile adapostesc vietuitoarea care furnizeaza moscul“, iar primul val de calatori in Asia Centrala se situeaza abia la mijlocul secolului al XIII-lea. In 1241, Europa isi revenea dupa groaza provocata de invazia mongolilor, care s-au retras subit dupa moartea hanului lor, Ogodai. Papa si regele sfint Ludovic decid atunci sa trimita emisari la marele han al Mongoliei pentru a se asigura asupra intentiilor viitoare ale acestuia.

Jean du Plan Carpin, calugar franciscan, soseste la curtea hanului Kuyuk in 1246. La intoarcerea din aceasta misiune scrie „Istoria mongolilor“, in care apar primele informatii despre Tibet. In 1253, un nou emisar al sfintului Ludovic, Guillaume de Rubrouk, soseste la curtea hanului Mangu. In relatarea sa, el povesteste ca acolo traiesc oameni numiti „tebet“, care sint canibali si beau din craniile rudelor lor. Marco Polo, la rindul sau, se va interesa de obiceiurile tibetane. Sosit la curtea lui Kublai-Han in 1275, el remarca prezenta „vrajitorilor“ si a preotilor tibetani. In periplul sau, acesta ar fi traversat regiuni limitrofe Tibetului, populate, dupa spusele lui, de tilhari cruzi, murdari si idolatre.

In secolul al XIV-lea, puterea Imperiului Mongol scade. Europa nu se mai teme si, de aceea, nu mai trimite emisari. Paralel, noi rute de comert, mai facile, sint descoperite si nici apostolii, nici negutatorii nu se mai aventureaza pe aceste meleaguri ale Asiei Centrale care ramin, prin povestirile celor care s-au apropiat de ele, invaluite in mister si populate de spirite specifice imaginarului medieval.