Absenta apei curente, a toaletelor si a canalizarii din mii de scoli romanesti are o explicatie. Ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, sustine ca autoritatile au omis sa treaca in planul de reabilitare a unitatilor de invatamant aceste utilitati.
Culmea ironiei este ca scolile reabilitate au fost dotate chiar si cu termopane, insa nici una nu a primit autorizatie sanitara de functionare. “Din cele 10.700 de unitati care nu au autorizatie sanitara, 5.500 nu o au pentru ca nu au apa curenta si canalizare, desi scoala este o cladire reabilitata, scoala refacuta, termopane, zidurile refacute; si mai adaugati la ele inca 2.500 la care directorii scolii nici nu au solicitat fonduri, convinsi ca nu vor primi bani”, a declarat ieri ministrul Cristian Adomnitei. Potrivit acestuia, va fi nevoie de inca patru ani pentru ca aceste unitati sa obtina autorizatie sanitara de functionare. Referitor la scolile care, desi reabilitate, nu au canalizare si apa, si deci nici autorizatie sanitara, ministrul a spus ca in programul initial, cel al predecesorului sau, nu se pusese aceasta problema. “La acel moment, in programul de invatamt rural nu era prinsa reabilitatea toaletelor asa cum vorbim acum despre ele, alipirea toaletelor la cladire si un sistem centralizat de aductiune de apa si de management al apei uzate. E un lucru care se va face incepand de anul viitor”, a afirmat ministrul. Acesta a adaugat ca, de 17 ani, nimeni nu a facut o radiografie a situatiei unitatilor de invatamant pentru a intelege cauza si a gasi o rezolvare. “Niciodata nu ne-am pus problema serios la Ministerul Educatiei, nu si-au pus problema inaintasii mei, desi au fost manati de toata buna-credinta, sa rezolve acest lucru, astfel ca la 15 septembrie 2008 sa nu mai am 10.500, sa am 7.000, in 2009 sa mai am 5.000, si asa mai departe pana incheiem aceasta problema. Nu poate fi facut totul intr-un an cum nu a fost facut in 17, si undeva trebuie sa incepem”, a precizat Adomnitei. Ministrul educatiei a anuntat ca, pana la sfarsitul anului 2008, toate scolile din Romania vor avea laboratoare de informatica. “In urmatorul an facem urmatoarele lucruri: avem doua miliarde de euro pentru cheltuielile de reabilitare, concret, 2.000 de gradinite, 4.000 de scoli si 1.000 de microbuze. Aducem informatizare, laboratoare de informatica in toate scolile Romaniei, anul viitor nu veti mai gasi o scoala fara laborator de informatica”, a adaugat ministrul Cristian Adomnitei.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.