Chiar daca suma reprezinta mai putin de 1% din creditele populatiei, ritmul de crestere reprezinta un semnal de alarma.

Restantele populatiei se apropie cu pasi repezi de jumatate de miliard de lei. Datele publicate de Banca Nationala a Romaniei arata faptul ca, la sfarsitul lunii august, intarzierile mai mari de 30 zile la plata ratelor au totalizat peste 484 milioane de lei. Totodata, aproape 330.000 persoane figurau in evidentele Biroului de Credit.

Valoarea medie a unei restante s-a majorat cu aproape 75% pe parcursul a 12 luni. In august 2007, peste 329.600 persoane aveau datorii catre institutiile de credit. Iar pentru luna similara din 2006, datele BNR arata aproape 277.465 persoane. Astfel, restanta medie a urcat de la 844 lei/persoana, in august 2006, la aproximativ 1.470 lei/persoana, in august 2007.

Adica, pe masura ce bancile au gasit metode de a acorda un volum mai ridicat de credite, au inceput sa inregistreze si intarzieri la plata unor rate din ce in ce mai mari.

In plus, daca in urma cu un an, salariul mediu net era suficient pentru a acoperi valoarea medie a unei restante, in august, datoria este cu circa 40% mai mare decat venitul net lunar.

Crestere spectaculoasa a datoriilor in valuta

Restantele aferente creditelor in lei continua sa fie principala datorie a populatiei. Totusi, imprumuturile in valuta incep sa inregistreze datorii in continua crestere. Datele bancii centrale arata faptul ca, in august 2007, aproape 86% din sumele totale restante proveneau de la imprumuturi acordate in moneda nationala. Iar comparativ cu perioada similara din 2006, restantele in lei s-au dublat.

Pe de alta parte, datoriile provenite de la creditele in euro s-au ridicat la 20 milioane de euro (echivalentul a 65,75 milioane de lei), in crestere de la 7,4 milioane de euro (aproximativ 26,23 milioane de lei) in august 2006. Asta in ciuda faptului ca dobanzile imprumuturilor in valuta sunt mai mici decat cele percepute pentru finantarile in lei si a faptului ca moneda nationala s-a apreciat, in intervalul respectiv, cu peste sapte procente.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.