Asa se face ca am bifat de pe lista ofertelor, o piesa de teatru: "Si caii se impusca, nu-i asa?", pusa in scena de regizoarea Chris Simion, la "Laptaria lui Enache". Amintirea celebrului film realizat in 1969, dupa romanul lui Horace McCoy, cu nu mai putin celebra Jane Fonda in rolul Gloriei, mi-a starnit firesti intrebari legate de: spatiu, de rezolvarea maratonului de dans, de dialoguri s.a.m.d. Nu pot spune ca am intrat in habitaclul de la etajul 4 al Teatrului National (ce seamana cu un lung coridor), plin pana la refuz (in majoritate cu tineri), fara o unda de mefienta, cu atat mai mult cu cat nu puteam scapa de imaginile obsedante, terifiante si de o rara cruzime, din filmul cu pricina, dar, insusi faptul ca pe afis figura numele Maiei Morgenstern, si ca, am privit spectacolul stand alaturi de Mircea Ghitulescu, scriitorul si cunoscutul om de teatru, imi dadeau o oarecare liniste. Nu as fi scris nici un rand despre piesa, mai ales ca, orientarile mele jurnalistice sunt catre zona scriitoriceasca si cea a artelor vizuale, dar, de data asta, am simtit nevoia sa ma opresc putin asupra unei regizoare, formata in acesti ultimi ani postdecembristi, in care te poti manifesta in arta cum vrei, si cum poti, pe masura talentului pe care Bunul Dumnezeu ti l-a dat.

Chris Simion face deci parte, dintr-o generatie afirmata recent, de regizori de teatru, razvratiti, inteligenti si belicosi, si, deseori, cum e si firesc controversati, dar pe care adesea, esecurile ii fac mai puternici. Curajul (pentru ca este intr-adevar un curaj) de-a se confrunta cu texte si autori incomozi (vezi Ionesco, spre exemplu), este curajul unui talent care priveste si inafara lui, cu toate egolatriile care mai transpar in asemenea intreprinderi. Vad al doilea spectacol pus in scena de Chris Simion si nu m-am simtit sufocata de histrionisme regizorale sau de interventii neaparat stridente. Constat de asemenea, participarea unor actori de valoare la configurarea spectacolelor ei.

"Si caii se impusca, nu-i asa?" este, pentru Chris Simion, inafara de empatia fata de subiect, si o bariera pe care si-a inaltat-o, survoland-o, zic eu, cu bine. Subiectul, cu sincopele lui tensionate, putea fi abordat cu patima superficiala, si cu frenezie regizorala, daca intuitia lui Chris Simion nu ar fi dus la o buna citire a textului. Vitalitatea acestui spectacol desfasurat intr-un spatiu limitat si practic incomod, cursivitatea, nuantarea si discernamantul cu care Chris Simion l-a abordat, fac din el o reusita pe segmentul de teatru modern pe care-l ambitioneaza.